Pentru a elimina problemele tenului, dar şi pentru a scăpa de insomniile frecvente şi de depresii, poţi încerca „medicamentul" numit lumină. Luminoterapia constă în expunerea la surse luminoase, de culori şi de intensităţi diferite, în condiţii controlate. Intensitatea luminii folosite în tratament poate fi foarte mare, de aceea acest tip de terapie se realizează doar sub îndrumarea unui terapeut.
Bineînţeles, ideal ar fi să-ţi petreci cât mai mult timp în lumină naturală, deoarece aceasta este de 25 de ori mai eficientă decât lumina emisă de o lampă de luminoterapie. Totuşi, în această perioadă, când zilele sunt mai scurte, ne expunem tot mai puţin la lumină naturală.
De aceea, specialiştii ne recomandă luxterapia, pentru a combate efectele lipsei de lumină. În prezent, există şi lămpi de luminoterapie care se pot folosi acasă, însă şi pentru utilizarea acestora este nevoie de recomandarea unui specialist.
Alungă depresia sezonieră
Ochiul transformă lumina în impulsuri electrice care ajung la creier, declanşând eliberarea de serotonină, responsabilă cu buna dispoziţie.
Astfel, stările depresive cauzate de zilele scurte şi temperaturile scăzute pot fi ameliorate după câteva şedinţe de luminoterapie, efectuate acasă. Lipsa luminii naturale are un efect nefast asupra creierului. Din această cauză, în corp nu se mai secretă hormonii bunei dispoziţii (serotonina şi endorfinele), consecinţele fiind stările depresive.
Combate insomniile
Specialiştii recomandă şedinţe regulate de luminoterapie şi celor care au probleme cu somnul, deoarece joacă un rol important în reglarea ritmului circadian (noapte-zi). Rezultatele unor teste clinice au scos la iveală că terapia cu lumină este eficientă pentru ameliorarea diferitelor probleme cu somnul, cum ar fi trezitul în miez de noapte