Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duel amanat

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 14 noiembrie 2009 ·

Traian Băsescu şi Mircea Geoană nu se vor mai întâlni la dezbaterea ce fusese programată pentru astăzi la Cluj. Purtătorul de cuvânt al campaniei şefului statului, deputatul PD-L Sever Voinescu declarase ieri că Traian Băsescu îl aşteaptă astăzi, la Cluj, pe Geoană, între orele 16.00 şi 17.00, şi a propus drept teme de discuţie economia şi educaţia. Reacţia lui Băsescu a apărut după ce Mircea Geoană l-a provocat pe acesta la o serie de confruntări electorale ce ar urma să se desfăşoare în trei centre universitare din ţară. Sever Voinescu a precizat că Geoană este liber să mai invite şi alţi candidaţi la preşedinţie la dezbateri şi, în plus, la temele de discuţie propuse de şeful PSD, a adăugat alte două: vizita secretă a social-democratului la Moscova, din luna aprilie, şi întâlnirile pe care acesta le-ar fi avut în Deltă cu omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. În replică, consilierul lui Mircea Geoană, Cozmin Guşă, a declarat că anunţul lui Băsescu este „binevenit“. „Probabil că Traian Băsescu se gândea că, dacă nu va apărea în confruntări, nu se va vedea că n-a avut soluţii în aceşti cinci ani şi o să-şi păstreze electoratul. Orice confruntare este binevenită. Dorinţa noastră este să-l scoatem pe Băsescu să dea socoteală într-o confruntare cu Mircea Geoană. Aseară, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că întâlnirea dintrecei doi nu va mai avea loc, deoarece Mircea Geoană se află la Brăila."Noi le-am transmis şi suntem dispuşi să ne întâlnim în seara asta(ieri - n.r.) sau mâine(azi - n.r.), echipele de campanie, să stabilim o zi în care candidaţii să se întâlnească să aibă discuţia asta. Categoric nu se poate", a spus Liviu Dragnea.Traian Băsescu a declarat ieri seară că nu i se pare corect faptul că Mircea Geoană i-a adresat numai lui invitaţie pentru o dezbatere publică. Preşedintele a mai precizat că sunt trei candidaţi care au şanse să intre în tur

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Dragoş Pîslaru: Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026

Adevarul acum 31 minute
Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru.

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 8 minute
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

FT: Donald Trump l-ar fi întrebat pe Volodimir Zelenski dacă Ucraina ar putea ATACA Moscova și Sankt Petersburg

Gandul acum 51 minute
Președintele SUA Donald Trump ar fi încurajat în privat Ucraina să intensifice loviturile adânc în interiorul teritoriului Rusiei, întrebându-l chiar pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă ar putea ataca Moscova dacă SUA ar furniza arme c

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 4 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 4 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Tânără din Bistriţa-Năsăud, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș și a amenințat-o pe mama victimei

HotNews acum 3 ore
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzația că a creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră și i-a incendiat cas

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 2 ore
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°