Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte :„Cavi Expo-Fashion” la Sala Polivalentă Târgovişte

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 noiembrie 2009 ·

Până mâine, târgoviştenii îşi pot îmbogăţi garderoba de iarnă. Târgoviştenii au la dispoziţie, încă două zile, pentru a vizita expoziţia cu vânzare „Cavi Expo-Fashion”, de unde pot cumpăra confecţii şi încălţăminte la preţuri de producător. Mii de târgovişteni au luat cu asalt zilele acestea standurile expoziţiei cu vânzare, „Cavi Expo Fashion”. Aceştia au fost atraşi de calitatea produselor şi de faptul că acestea pot fi achiziţionate la preţuri de producător. „Am fost aici aproape de fiecare dată când au organizat expoziţia. Vin pentru că găsesc lucruri frumoase şi de bună calitate. Iar preţurile sunt mai mici ca în oricare magazin din oraş”, spune Alina Dumitraşcu, 48 de ani din Târgovişte.

Organizatorii sunt încântaţi de interesul târgoviştenilor pentru acest gen de expoziţie. ”Cea mai slabă zi are în jur de 1.200 de vizitatori, iar în ultima zi numărul lor creşte semnificativ, pentru că se gândesc că producătorii vor scădea preţurile. Producătorii mă roagă să venim în Târgovişte pentru că aici au vânzare, lumea este interesată de astfel de evenimente, chiar am fost întrebată dacă mai venim până la sfârşitul anului. Aceasta este deja a V-a ediţie de anul acesta”, spune Florenţa Iordache, organizatorul expoziţiei.

Expun producători şi importatori din toată ţara

În cadrul expoziţiei, vor fi la dispoziţia celor interesaţi, confecţii din piele şi din blană, confecţii textile, produse de marochinărie, încălţăminte şi lenjerie intimă.

La acest târg expun firme din aproape toate judeţele ţării precum şi firma celebrului creator de modă Cătălin Botezatu, cu mărcile „Cătălin Botezatu”, „Two 4 Fly” şi „Fly Fabrik”.

Confecţiile din piele au căutare la târgovişteni

Conform organizatorilor expoziţiei, târgoviştenii sunt foarte interesaţi de produsele din piele naturală. „De fiecare dată când veni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum 58 minute
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°