Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fonduri guvernamentale suplimentare pentru primarii

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 14 noiembrie 2009 ·

Un număr de 14 primării PSD-iste, 13 PD-L-iste, trei PNL-iste, una ţărănistă şi una cu primar ecologist au primit, în total, din Fondul de Rezervă Bugetară aproape două milioane cinci sute de mii de lei

Lista cu primăriile din judeţ mai norocoase a fost publicată joi, în Monitorul Oficial nr. 1.255.

Chiar dacă, în octombrie, premierul susţinea că în Fondul de Rezervă Bugetară nu maiexistă decât şapte milioane de lei, potrivit Hotărârii de Guvern, 100 de milioane de lei au luat drumul primăriilor.

Suma se alătură astfel celor 159,9 milioane de lei alocaţi, din sume defalcate din TVA, pentru proiecte de infrastructură şi construcţie de baze sportive, cei mai mulţi bani fiind acordaţi primăriilor conduse de PD-L şi PNL.

Banii care vor ajunge în vistieria fiecărei primării în parte vor fi folosiţi pentru finanţarea unor cheltuieli curente şi de capital.

Sumele repartizate acum sunt mult mai mici comparativ cu cele 662 milioane de lei repartizate de Guvernul PD-L - PSD autorităţilor locale, în primăvara acestui an, pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive, cei mai mulţi bani fiind alocaţi primăriilor conduse de cele două partide.

De această dată, repartizarea s-a făcut aproape în mod echitabil între primăriile celor două partide dominante în prim planul politic: 14 primării PSD-iste au primit 1.120.000 lei, iar 13 autorităţi locale PD-L-iste - 960.000 lei. Şefii liberali din patru localităţi constănţene primesc doar 250.000 de lei, primarul de la Partidul Ecologist Român din Tortoman - 80.000 de lei, iar cel din Vulturu (PNŢCD), doar 70.000 de lei.

Dintre toate primăriile pesediste din judeţ, doar 14 au beneficiat de suplimentările venite la Guvern. Pe lista celor mai norocoase se află Crucea şi Băneasa, cu câte 80.000 de lei, Adamclisi, Ciocârlia, Deleni, Dobromir, Grădina, Independenţa,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°