Nici criza economică mondială, nici crizele ecologiştilor nu pot opri ”cursa înarmărilor” în lumea supermaşinilor. Slavă Domnului!
Orbiţi de avalanşa de modele hibride şi exaltaţi de anunţata descălecare a automobilului electric – care va însemna emisii, dar, probabil, cu câteva excepţii, şi pasiune zero – riscăm să uităm că maşina reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o poveste mai frumoasă decât aceea pe care i-o conferă banala partitură de mijloc de transport. Iar unei poveşti nu i-au prisosit niciodată, nu-i aşa?, eroii cu… puteri speciale.
Până în urmă cu numai câţiva ani, lucrurile erau relativ simple. Bugatti Veyron era, incontestabil, Greuceanu. Între timp, oricât ar fi părut de problematic în 2005 – anul naşterii uber coupe-ului de un milion de euro şi 1.001 cai-putere, capabil să accelereze până la peste 400 km/h – asistăm la o escaladare a ”cursei înarmărilor”, cu protagonişti dintre cei mai neaşteptaţi.
Numai în această săptămână am aflat că alţi doi producători minusculi au pus la punct bolizi cu fişe tehnice neverosimile.
Zenovo, ”racheta” daneză
Danemarca este pe cale să intre pe lista ţărilor care posedă o ”armă” de seducere în masă.
Zenvo Automotive a anunţat că deţine tehnologia de producere a unui supermodelul cu 1.100 de cai-putere! Nu, nu s-a strecurat nicio eroare. Chiar este vorba de o sută de ”căluţi”, care sunt înhămaţi alături de ceilalţi o mie!
În nota pe care a dat-o publicităţii, casa daneză a subliniat că ST1 este ”o supermaşină demnă de a fi alergată pe circuit şi, dar care ar putea să se achite foarte bine utilizării cotidiene”.
Bolidul, fabricat dintr-un aliaj uşor de oţel, are un motor V8 de 7.0 litri, cu dublă supraalimentare, care este cuplat la o cutie de viteze manuală cu 6Â1 trepte. Ca o surpriză demnă de toată aten