Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL: Alin Şimota: “Unii jucători pariază pe meciuri”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 noiembrie 2009 ·

Supărat după remiza albă obţinută în deplasare cu Otopeni, patronul Jiului Petroşani a răbufnit la adresa unora dintre jucătorii săi, pe care i-a acuzat că truchează meciuri prin intermediul agenţiilor de pariuri sportive, pentru a obţine benficii materiale. „Toată lumea ştie că o parte din fotbalişti joacă la pariuri. Singurul perdant este fotbalul în sine şi suporterii. Am zis în vară că vreau să fac curăţenie în echipă. Nu vreau să bag bani ca un tâmpit şi ca prostul, pentru ca unii să îşi bată joc de simbolul Jiul Petroşani, de eforturile noastre şi de iubitorii fotbalului. O să ies cu nume clare, cu date, dar nu e momentul acum să fac circ la echipă. Acei câţiva vor dispărea. Îi voi da şi pe mâna organelor competente, să terminăm odată cu circul. Eu vreau să fac ordine în curtea mea şi mai bine joc cu nişte copii care au sufletul curat, decât cu oameni ciudaţi pe care îi interesează numai rezultatul de la final şi dacă le-au venit banii. Banii vin, dar trebuie să faci ceva în schimbul lor. Dacă nu se va face dreptate, iar FRF şi organele abilitate nu vor intra serios în acest cuib al jucătorilor la pariuri, oamenii care bagă bani se vor retrage. Veţi vedea că se vor retrage echipe şi din Divizia B, aşa cum se retrag şi din Divizia C. După terminarea acestor patru etape vom veni cu date concrete. Sunt jucători în cadrul clubului care au case de pariuri. Aşa ceva nu se poate. Stancu Valentin a avut până acum două săptămâni casa lui de pariuri în Vulcan. El va fi exclus din lot, nici nu a mai făcut deplasarea. Vom lua măsuri radicale, pentru că nu se mai poate aşa ceva. Vin oamenii la meci, ca să vadă ce? Înainte îi mai băgam în cantonamente, le luam telefoanele, dar acum au laptop-uri şi pariază pe internet. Am început să luăm măsuri, pentru a face curăţenie şi am oprit conexiunea la internet din cadrul clubului, le luăm telefoanele, facem tot ce putem”, a declara

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 18 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 16 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 45 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 58 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Tarifele lui Donald Trump forţează producătorii greci de ulei de măsline să caute pieţe alternative

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În faţa ameninţării impunerii unei taxe de 30% pe produsele europene, anunţată de preşedintele american Donald Trump, producătorii greci de ulei de măsline se reorientează rapid spre noi pieţe global

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°