Candidatul PSD la Presedintie, Mircea Geoana, a avansat, vineri, propunerea ca o dezbatere la care sa participe Traian Basescu, Crin Antonescu si el sa aiba loc luni, la ora 18.00, la sediul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, a declarat, pentru Mediafax, Victor Ponta.
Purtatorul de cuvant al campaniei prezidentiale a PSD a declarat ca, in cazul acceptarii acestei propuneri, duminica ar urma sa se intalneasca staff-urile de campanie ale celor trei candidati pentru a stabili formatul dezbaterii.
El a adaugat ca, dupa ce aceasta prima dezbatere va avea loc, se pot stabili in cursul saptamanii viitoare eventuale dezbateri similare organizate la Cluj si la Iasi.
Candidatul PSD la Presedintie, Mircea Geoana, a declarat, joi, la Sibiu, ca il invita pe Traian Basescu la o dezbatere publica, precizand ca aceasta ar putea avea loc intr-o universitate, de exemplu, si nu la vreun post de televiziune.
"Vreau sa scoatem din dezbaterea publica suspiciunea care planeaza, alimentata copios de domnul Basescu, ca mogulii sau alte grupuri de interese ar putea sa influenteze transparenta si rezultatul acestei campanii in definitiv. Lansez inca o data invitatia domnului Traian Basescu de a participa la o dezbatere publica intre candidati. La dezbatere va avea de raspuns intrebarilor legate de cei cinci ani de mandat, dar si despre proiectele de viitor", a spus Geoana.
El a adaugat ca ii propune sefului statului ca aceasta dezbatere sa aiba loc pe teren neutru, la o universitate , de exemplu, pentru a nu fi acuzat ca se duce fie la televiziunea lui Voiculescu, acesta fiindu-i partener, la trustul lui Paunescu, la televiziunea lui Vantu sau la TVR, unde ar putea exista suspiciuni ca liderul PSD este tratat prefential.
Purtatorul de cuvant al candidatului Traian Basescu, Sever Voinescu, a anuntat, vineri, ca seful st