Actrita, cantareata, sotie si mama a unui baiat, la 40 de ani, Anca a dezlegat ecuatia fericirii
- Afara e o toamna zgribulita si gri, greierele lui Toparceanu asteapta cu groaza iarna, in vreme ce tu stralucesti precum soarele. De unde gasesti resurse sa emani atata lumina?
- Totul vine din interior, din capacitatea noastra de a gasi frumosul si binele in orice. Nici eu n-am fost intotdeauna asa. Am avut o perioada in care am fost tare nefericita. Imi doream sa mi se intample anumite lucruri si ele nu mi se intamplau. Totul a culminat acum doi ani, pe 6 noiembrie, cand am pierdut-o pe mama. Soc si durere! Anul acela a fost pentru mine o povara uriasa. Dar apoi a venit un moment de revelatie, in care mi-am schimbat brusc perspectiva. Mi-am dat seama ca toate intamplarile sunt hotarate de Dumnezeu, ca n-are nici un sens sa ma las sufocata de amaraciune. Timpul pe care-l avem de respirat pe pamantul asta e asa de scurt! Asa ca mi-am impus sa gasesc un motiv de bucurie in fiecare zi. M-am auto-educat, m-am auto-impins catre fericire. Uite, azi am avut o zi proasta, nu m-am simtit deloc bine din punct de vedere fizic. Dar m-am dus sa-mi iau copilul de la scoala. L-am gasit jucandu-se in curte cu niste colegi si m-a rugat sa-l mai las sa ramana un pic. Cu toate ca ma grabeam, i-am zis ca-l astept in masina. Bineinteles ca am stat acolo inca o ora, ca el a pierdut notiunea timpului. Dar stii ce-am facut in ora aia? Eram in fata liceului Lazar, care e chiar langa parcul Cismigiu. Ei bine, am stat in masina si-am privit frunzele care cadeau din copaci. Era o ploaie splendida de culori care dansau lin, in zbor catre pamant! Si era stupefiant, totodata, sa vezi oamenii care treceau indiferenti la acest spectacol, oameni ingandurati sau tristi, oameni angoasati sau furiosi... Frunzele cadeau peste ei ca o mangaiere, ca o binecuvantare pe care ei n-o simte
