Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihaela şi Dani, show matinal cu lacrimi

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 14 noiembrie 2009 ·

Mihaela Rădulescu a oferit „Nişte răspunsuri” şi a pus o întrebare în emisiunea iubitului său, „’Neaţa cu Răzvan şi Dani”.

Mihaela Rădulescu şi-a lansat ieri, în emisiunea „’Neaţa cu Răzvan şi Dani”, cea de-a doua carte, intitulată „Nişte răspunsuri” (Polirom).

Deşi, iniţial, lansarea fusese programată pe 26 noiembrie, vedeta s-a hotărât să ofere „Nişte răspunsuri” mai întâi în emisiunea iubitului ei, o a doua lansare urmând să aibă loc pe 28 noiembrie, de la ora 13.00, la Târgul de Carte Gaudeamus. În aceeaşi zi, cu două ore mai târziu, şi „rivala” sa Andreea Marin îşi va lansa cartea „Preţuieşte viaţa”.

După un pasaj din carte, interpretat de actriţa Irina Teodorescu în faţa lui Dani - moment care l-a „trimis” puţin în culise ca să-şi şteargă lacrimile - evenimentul de lansare, bine regizat, s-a bucurat, pe lângă momente încărcate de emoţie şi presărate cu lacrimi, şi de o „cerere în căsătorie” adresată de protagonistă iubitului ei. „Vrei să fii soţul meu?”, a întrebat mai în glumă, mai în serios, diva.

Momentul a fost continuat tot de Mihaela: „acesta este titlul unui capitol din cartea mea”, însă a fost suficient să-l lase mut pentru câteva secunde pe Dani, care, după momentul de buimăceală, i-a promis iubitei că o va lua de soţie „după ce va scoate a treia carte”. Însă răspunsul divei l-a lăsat, din nou, pe moderator fără grai: „A treia carte este deja la editură!”.

Cât priveşte povestea din cea de-a doua carte, autoarea a ţinut să precizeze că „a pătruns” mai adânc nu doar în ceea ce înseamnă scriitură, ci şi în sufletul ei.

„Este o carte mai de suflet. Trei sferturi este ficţiune. Cartea nu e un roman de dragoste, dar e scrisă din iubire. Este pentru bărbaţii care ştiu să plângă şi nu pentru cei care îşi fac femeile să plângă şi, totodată, pentru femeile care ştiu să-şi trăiască şi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 56 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 38 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 32 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 37 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 7 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°