Antrenorul emerit a format generaţii frumoase de campioni ai luptelor greco-romane. Profil
Născut. 28 martie 1950, Izvorul Rece, jud. Vâlcea.
Educaţie. IEFS Bucureşti, Masterat în Management Educaţional şi Sportiv.
Experienţă. Profesor, antrenor emerit.
Familie. Căsătorit, doi băieţi.
Face parte din generaţia care a înţeles devreme importanţa sportului, apoi a luat drumul performanţei. A practicat handbal, volei şi fotbal, dar şi-a făcut un nume în lupte. „În timpul liceului, am avut hepatită. Locul unde am făcut recuperarea era situat lângă o sală de lupte. Am fost introdus în echipa de juniori, şi, mai mult pentru provocare, am intrat în joc”, povesteşte Stanciu. S-a specializat în timpul facultăţii, iar în 1975 a fost repartizat la Arad, la catedra Clubului Sportiv Şcolar Gloria.
„Cel mai drept sport”, cum îi place antrenorului să numeacă luptele, reprezintă ceva special pentru Arad. Reprezintă prima disciplină sportivă care a adus oraşului o medalie olimpică. În 1976, regretatul Roman Codreanu a luat bronzul la Montreal.
Fabricant de campioni
Tot în 1976, Stanciu a avut primul succes din cariera de antrenor. „Un băieţel tare isteţ”, Stei Vasile, a câştigat prima medalie, în campionatul naţional al copiilor. De atunci, sportivii care i-au trecut prin mână au fost, an de an, fără excepţie, pe podiumurile competiţiilor naţionale. Îşi aminteşte de specialiştii alături de care a lucrat. „Teodor Blidar, un om deosebit, mi-a împărtăşit mult din tainele meseriei. Apoi au fost Andrei Corodan, un titan al luptelor din Arad şi România, Petre Păcuraru, Roman Codreanu”, a rememorat Stanciu, declarat antrenor emerit în 1995.
Distincţia a venit ca urmare a rezultatelor de excepţie obţinute de sportivii pe care i-a pregătit. Elevii săi au reprezentat România la peste 35 de
