Potenţialul energetic însemnat al pământului, apei şi aerului a dus la dezvoltarea echipamentelor specifice pentru înmagazinarea şi distribuirea energiei termice, cele mai cunoscute dintre acestea fiind pompele de căldură sau sistemele de geo-schimb. O detaliere simplificată a procesului dezvoltat cu ajutorul acestora ar suna aşa: cu ajutorul unui sistem de ţevi montate în pământ, sub apă sau care vin în contact cu aerul, pompele absorb căldura, o concentrează şi ulterior o distribuie la o temperatură mai mare. Vara, procesul poate fi inversat, astfel încât excesul de căldură din locuinţă să fie extras şi dispersat în exterior.
"Pompa de căldură nu este un simplu utilaj, ci un sistem care trebuie luat ca un întreg: instalaţie exterioară, pompă de căldură şi instalaţie interioară. Dacă toate aceste componente nu sunt dimensionate corespunzător, sistemul nu funcţionează la parametrii şi eficienţa cerute, chiar dacă se montează cea mai scumpă şi performantă pompă de căldură. De aceea, nu trebuie căutat doar un furnizor de pompe de căldură, ci o firmă care poate asigura găsirea soluţiei, proiectarea acesteia, execuţia lucrării, punerea în funcţiune şi garanţia", ne spune Silviu Cismaru, director general la Coseda Service.
TIPURI DE SISTEME
Pompele de căldură sunt împărţite în trei categorii, în funcţie de mediul din care absorb energia: pompe sol-apă, aer-apă şi apă-apă. Un sistem geotermal este compus din una sau mai multe pompe şi un circuit care intră în contact cu sursa (sol, aer sau apă) de unde captează energia.
Pompele aer-apă se montează foarte uşor şi pot fi amplasate fie în interiorul locuinţei, fie afară. Această pompă poate fi utilizată oriunde, dată fiind capacitatea ei de a extrage căldura din aer.
"Pentru pompa de apă trebuie să existe apă freatică în cantităţi suficiente şi de o calitate corespunzătoare, luând î