O acrobaţie cu o Dacie papuc a atras atenţia cernăvodenilor, zilele trecute.
Autoturismul de culoare albă, înmatriculat CT 05 WYA, parcat în incinta unei benzinării, aproape de centrul oraşului Cernavodă, a luat-o la vale, după ce şoferul a uitat să tragă frâna de mână. Autovehiculul le-a dat emoţii celor care se aflau prin preajmă în momentul în care a luat-o la vale, fără şofer la bord, traversând în calea sa şi o arteră destul de circulată a oraşului. Poziţia în care a ajuns autovehiculul după ce s-a oprit este demnă de poantele pe care le vedem la televizor. Autoturismul a rulat cât a rulat, a traversat şoseaua şi a căzut în bot de pe malul unei văi, rămânând în poziţie verticală. Culmea este că din locul în care s-a oprit autoturismul mai erau câţiva metri până la calea ferată. Prin urmare, putem spune că a fost un noroc faptul că autovehiculul nu a avut o viteză îndeajuns de mare încât să fie propulsat direct pe calea ferată. Maşina a „evitat", aşadar, două accidente, unul rutier şi unul feroviar, şi nici nu s-a ales cu avarii mari. Toată întâmplarea a avut loc din cauza faptului că şoferul a uitat să asigure autoturismul cu frâna de mână. O acrobaţie cu o Dacie papuc a atras atenţia cernăvodenilor, zilele trecute.
Autoturismul de culoare albă, înmatriculat CT 05 WYA, parcat în incinta unei benzinării, aproape de centrul oraşului Cernavodă, a luat-o la vale, după ce şoferul a uitat să tragă frâna de mână. Autovehiculul le-a dat emoţii celor care se aflau prin preajmă în momentul în care a luat-o la vale, fără şofer la bord, traversând în calea sa şi o arteră destul de circulată a oraşului. Poziţia în care a ajuns autovehiculul după ce s-a oprit este demnă de poantele pe care le vedem la televizor. Autoturismul a rulat cât a rulat, a traversat şoseaua şi a căzut în bot de pe malul unei văi, rămânând în poziţie verticală. Culmea este că din locul în c