Animalele de la Muzeul Antipa şi de la Zoo, precum şi unele expoziţii permanente de patrimoniu pot fi admirate din faţa calculatorului. BUCUREŞTI: Cum arată Bucureştiul pe harta virtuală
Bucureştenii îşi pot petrece timpul liber alegând un tur virtual la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti“ sau pot face cunoştinţă cu studenţii de la Universitatea Politehnica.
Pe site-ul Muzeului Satului puteţi face o călătorie printre cele mai frumoase gospodării din ţară, precum şi la cele mai vechi hanuri, bordeie, biserici şi monumente ce aparţin patrimoniului naţional.
Astfel, gospodăria Berbeşti, din judeţul Maramureş, aşa cum arăta ea la 1775, este una dintre achiziţiile muzeului pe care nu puteţi să o rataţi. O altă casă, albă, scundă, cu bârne şi pridvor din Audia, tocmai din judeţul Neamţ, a fost conservată foarte bine, păstrând arhitectura de secol XIX.
Panorame spectaculoase printre vulcani şi crustacee
Pentru a putea intra în turul virtual al Muzeului Antipa trebuie să completaţi un chestionar care îi ajută pe administratorii site-ului să analizeze calitatea şi cantitatea vizitatorilor. Cei curioşi vor pătrunde întâi în holul central al instituţiei, unde vor fi primiţi de gorile.
Ajunşi la demisol, veţi vedea specii de păsări de pe malurile Dunării, precum şi o panoramă deschisă, reprezentând un peisaj de vulcani, scheletul ursului de peşteră care a trăit în Cuaternar şi mulaje ale Andamanilor, populaţii indigene din insulele Oceanului Indian. Tot aici, la demisol, puteţi vizita o peşteră spectaculoasă, ce include stalactite şi stalagmite unice în lume.
La parter, puteţi admira cele mai mari crustacee, moluşte, melci, cefalopode şi spongieri din lume. La etaj, piesele sunt expuse ştiinţific, în ordine taxonomică, pe familii: reptile şi 1.100 de păsări, câte deţine muzeul. @N