Tânăra este una dintre sportivele care au adus Buzăul în fruntea boxului feminin. Chiar dacă nu a reuşit încă să ia medalia de aur, întotdeauna s-a întors acasă cu premii importante. Acum, la 27 de ani, luptă din răsputeri să ajungă pe primul loc măcar o singură dată, înainte de a fi nevoită să se retragă din lumea boxului. ”Cel mai mult îmi doresc acum ca măcar o dată să iau aurul, iar atunci când urc pe podium să îmi aud imnul. Apoi pot să mă retrag în voie”, mărturiseşte Mariana Răducan.
A început să facă box dintr-o glumă. Îşi aminteşte cum a plecat într-o zi de la şcoală, împreună cu alte trei colege, la o plimbare în Crâng. Acolo au întâlnit câţiva băieţi care boxau deja. „Ne-am ţinut după băieţi şi am ajuns la club. Acolo ne-am întâlnit cu domnul Voicilaş şi l-am întrebat dacă pot boxa şi fetele, iar el mi-a răspuns afirmativ. Numai că prima dată el a crezut că eu sunt băiat şi nu înţelegea de ce îl întreb de fete. După această discuţie, la câteva zile am venit la primul antrenament” , ne-a spus pugilista.
Încă de mică a fost abandonată de către mama sa şi a fost crescută într-un centru de plasament din Buzău. Recunoaşte că nu a avut o viaţă uşoară, însă de când s-a apucat de box, din 1999, destinul ei s-a schimbat radical. „Când eram la Casa de Copii, mă gândeam că, după ce o să termin şcoala, voi ajunge pe drumuri. Acum, de când boxez, viaţa mea e mult mai bună, pot să zic că mă descurc şi cu banii şi toate i le datorez în primul rând antrenorului nostru, domnul Voicilaş”, spune Mariana.
În 2001 mergea deja la primul său concurs naţional desfăşurat la Sighetul Marmaţiei, unde a luptat chiar împotriva colegei sale de club, Camelia Negrea. Mariana nu a reuşit să o învingă pe prietena ei şi s-a plasat pe locul al doilea. „Nu mi-e greu să lupt contra colegelor mele pentru că în afara ringului suntem prietene, iar ri
