Andrea Mandorlini a acordat ieri, pentru EVZ, primul interviu ca antrenor al echipei din cartierul Gruia. Sursa: Pro Sport
Echipa de fotbal CFR Cluj, liderul Ligii I, are, de ieri, un nou tehnician. Italianul Andrea Mandorlini (49 de ani), care i-a luat locul portughezului Antonio Conceicao (venit în Gruia în luna aprilie a acestui an), va semna azi contractul şi va conduce primul antrenament.
După negocieri purtate pe parcursul acestei săptămâni, Mandorlini, fost antrenor în Serie A la Siena şi la Bologna, a acceptat oferta ardelenilor. Ieri, italianul a ajuns la Cluj şi a stabilit datele înţelegerii, apoi a acordat un interviu pentru EVZ.
EVZ: Domnule Mandorlini, v-aţi înţeles până la urmă cu CFR Cluj?
Andrea Mandorlini: Acum sunt la Cluj, am căzut de acord asupra viitorului meu aici, iar mâine (n.r. - azi), de la ora 16.30-17.00, voi conduce primul antrenament, nu înainte de a fi prezentat, oficial, într-o conferinţă de presă. Contractul este valabil până în vară, cu opţiune de prelungire. Am evitat să vorbesc până azi (n.r. - ieri) despre oferta celor de la CFR din respect pentru fostul antrenor al echipei. Mai întâi trebuia lămurită situaţia lui.
Înainte de a vă decide să veniţi în România, aţi vorbit cu Zenga, Trombetta, Bergodi, care au lucrat aici?
Am vorbit cu ei şi am primit referinţe bune despre fotbalul vostru. Mi s-a spus că e un campionat dificil, echilibrat.
A contat şi faptul că italienii care au antrenat în Liga I s-au adaptat bine?
Ştiu ceea ce au făcut compatrioţii mei aici şi faptul că, în România, este un mediu propice pentru performanţă.
Ştiţi ceva despre România? Dar despre Cluj?
Nu ştiu foarte multe lucruri, dar voi afla. Am mai fost în vizită la voi în ţară, în 1984, pe când jucam la Inter Milano şi am avut meci cu Sportul Studenţesc. Ul