Profesoara de fizică Rodica Ionescu a avut aproximativ 50 de elevi care au obţinut premii la olimpiadele naţionale şi internaţionale.
Mai citiţi şi: BUCUREŞTI: Fabrica de olimpici din CapitalăBUCUREŞTI: Un liceu din Capitală a dat României 150 de medalii
Bucureşteanca în vârstă de 62 de ani se ocupă de aproape 20 de ani de pregătirea olimpicilor naţionali şi internaţionali la fizică, astronomie şi astrofizică. Ea a început să colaboreze cu alţi doi profesori de fizică pentru pregătirea elevilor pentru olimpiadele şcolare încă din anul 1992. Astfel, profesoara a organizat tabere cu profil de fizică, a realizat culegeri de probleme şi lucrări de laborator.
„Menirea profesorului este să formeze caractere“
Timp de patru ani, între anii 2000 şi 2004, profesoara a pregătit olimpicii de la Centrul de Excelenţă în Fizică din Capitală. Rodica Ionescu este modestă. Ea spune că premiile câştigate sunt în primul rând meritul copiilor, care au înclinaţie pentru această disciplină şi care se pregătesc temeinic. „Menirea profesorului este în primul rând de a le forma caracterul şi discernământul elevilor. De multe ori, analizez împreună cu ei ce este bine şi ce este rău. Spre exemplu, dacă unul dintre elevii de la clasă încearcă să copieze îmi dau imediat seama, şi încerc să-i fac să înţeleagă că fac un lucru imoral“, explică Rodica Ionescu.
Elevii ei au obţinut peste 50 de medalii
În prezent, profesoara predă fizica în cadrul Liceului Internaţional de Informatică Bucureşti. Instituţia particulară de învăţământ este o adevărată pepinieră de olimpici internaţionali, anul acesta elevii acestui liceu aducând României nu mai puţin de 31 de medalii la competiţiile internaţionale, în condiţiile în care nu s-au încheiat toate concursurile. Doi elevi ai profesoarei, Ioana Zelko şi Marius Constantin, din clasa a XII-a, au câştigat luna trecută medaliile d