Pe 15 noiembrie 1987, muncitorii braşoveni începeau seria protestelor anticomuniste. Marius Boeriu a fost printre ei.
Sunt 22 de ani de la prima revoltă anticomunistă dusă până în stradă de muncitorii Întreprinderii de Autocamioane „Steagul Roşu” din Braşov. Pe 14 noiembrie 1987, câteva mii de muncitori s-au trezit cu salari ile înjumătăţite, pentru că n-atinseseră planul de uzină. Asta n-ar fi fost pentru ei o supărare mare dacă găseau ceva de mâncare în magazine sau dacă primeau căldură în calorifere. Spre dimineaţă, când deja renunţaseră la programul de lucru, s-au adunat la poarta înterprinderii.
De la „Vrem lumină şi căldură” nici ei nu ştiu când au ajuns să strige „Jos Ceauşescu!” şi „Jos comunismul”. S-au format coloane, în care se înfiltraseră şi securişti, pentru a mărşălui prin oraş. Tot ce trebuiau să facă securiştii era să asculte şi să reţină chipurile celor care contrau regimul. Mai târziu, agenţii veniţi din Capitală aveau să treacă la cele mai dure măsuri: bătăi cu pumnii, picioarele, strivirea degetelor sau smulgerea părului.
Marius Boeriu îşi aduce aminte cum a plătit c-o bătaie cruntă şi-o mutare disciplinară la Piatra-Neamţ pentru îndrăzneala cu care a denunţat alături de colegi mizeria socială în care erau siliţi să lucreze.
Anii de groază
Marius Boeriu rememorează în linişte perioada. Pentru el, 15 noiembrie a fost ziua în care nu s-a mai simţit deloc umilit: „1987 a fost unul dintre cei mai grei ani din perioada Ceauşescu. Un salariu de 2.500-3.000 de lei nu era mic, dar nu aveai ce să cumperi cu el. Săteam la coadă la carne de la 12 noaptea până la 10 dimineaţa. Nici nu ştiam la ce stăm, ce carne vine, oase, pipote sau pulpe. Câteodată se băga carne, câteodată nu. Aveam raţie de jumătate de franzelă pe cap de familie, pe zi. O sticlă de ulei pe lună. Programul de apă caldă era sâm
