Cuvântul "aproape" reuşeşte uneori să mă aducă la exasperare. Formulări de genul (răzgâiat) "aproape toţi copiii au biciclete", imprecizia "aproape toţi pasagerii au suferit de rău de mare" sau optimismul îndoielnic "aproape toţi locuitorii din împrejurimi au reuşit să se salveze" ar putea fi evitate.

Am întâlnit însă un exemplu catastrofal, la propriu. Autorul (sau autoarea, nu ştiu) Jamais Cascio (un nume aproape fatal!) scrie cu seninătate că "în urmă cu 74 de mii de ani, rasa umană a fost, aproape în totalitate, pe pragul dispariţiei". Teribil.

Urmează o descriere detaliată a unui eveniment cunoscut doar prin urmele geologice lăsate, erupţia unui vulcan din Sumatra aflat în locul în care azi se întinde Lacul Toba. De 1.000 de ori mai puternică decât erupţia lui Mount St. Helens din 1980, explozia a aruncat în atmosferă peste 800 de kilometri cubi de cenuşă. Efectul, o modificare a climatului, o nouă epocă glaciară. Unii specialişti susţin că pe Terra mai rămăseseră doar câteva mii de familii de Homo sapiens.

Cum s-au descurcat oamenii? Simplu. Au devenit mai inteligenţi. Un neurofiziolog, William Calvin, este convins că gândirea umană, inclusiv limbajul sofisticat şi capacitatea de planificare au evoluat ca răspuns la situaţii dificile, catastrofale uneori. Omul a supravieţuit, ne spune el, transformând capacitatea de a lovi cu o piatră ţintele mişcătoare, vânatul, în previziune şi planificare pe termen lung.

În ziua de azi nu suntem confruntaţi cu pericolele care îi păşteau pe strămoşii noştri, o glaciaţiune după o explozie vulcanică, dar necazurile nu lipsesc. Criza climatică, sfârşitul combustibilului clasic, sursele nesigure de alimentaţie, creşterea densităţii populaţiei, pandemiile, apariţia unor noi bio- şi nanotehnologii, toate acestea sunt poate mai periculoase decât spaimele cotidiene. Şi, cu toate că am