Nici unul dintre candidaţii înscrişi vreodată la toate alegerile din România de după 1989 nu şi-a propus, în mod realist, să SCHIMBE MENTALITĂŢILE ACESTUI POPOR. Cu asta trebuia început şi de asta se fereşte toată lumea. Mai ales clasa politică. Combinaţia existentă le convine de minune: avem politicienii pe care ni-i permitem şi pe care-i merităm. Exact ca naţionala de fotbal. În consecinţă, am să mă duc să votez, ca de fiecare dată, dar acum o să-mi exercit dreptul de a nu mai credita pe nimeni.

Votant, caut candidat. Ofer 1 vot. Şi studiez oferta.

Traian Băsescu

M-a dezamăgit total. Nu a înţeles că relaţiile dintre un căpitan de vas şi echipajul său nu pot fi extinse drept lege generală pentru tot restul lumii. Ţările şi naţiunile care le populează, geografic şi în general, nu fiinţează pe apă, ancorate sau navigând. Traian Băsescu a fost la un moment dat o promisiune care s-a ratat pentru că nu şi-a depăşit condiţia. Dacă totuşi a vrut asta, a greşit crezând că o poate face de unul singur, fără o echipă adecvată. De 20 de ani este la putere, sub o formă sau alta. Şi nu-mi dă motive să cred că s-ar transforma miraculos într-un eventual nou mandat.

Mircea Geoană

Este vărul de la ţară al lui Ion Iliescu. A moştenit tot ce avea mai rău Ilie Moromete. Îl confirmă pe Marin Preda când acesta afirma că deşi a avut mare încredere în ţărani, când aceştia au ajuns la putere, l-au dezamăgit iremediabil. Deşi îmbrăcat "evropeneşte", fiinţa lui respiră parvenire, deşi el se chinuie din răsputeri să-şi ascundă obârşia. Cu cât se chinuie să fie un "gentelman" , cu atât se dă "în fapt" şi mai rău. E bombastic, teatral, cabotin, fudul, demagog, fanfaron şi deci, necredibil.

Crin Antonescu

Pozează în salvator al naţiunii. Este de o calitate mai bună decât cei doi sus-menţionaţi, dar are ceva din naivitatea de profeso