Peste 50 de rase diferite de porumbei, unele dintre cele mai ciudate dim lume, sunt expuse astăzi la Timişoara, alături de găinile gigant. Păsările neobişnuite sunt etalate la expoziţia anuală organizată de Asociaţia „Fauna Banatului”, de la Hotel Senator.
Citeşte şi:
Timişoara: Găinile gigantice se vând cu 300 de euro bucata în Banat (GALERIE FOTO) |
Asociaţia „Fauna Banatului” a organizat ediţia cu numărul 102 a unei expoziţii anuale în care sunt prezentate cele mai deosebite rase de păsări şi animale. Vedetele evenimentului de anul acesta au fost porumbeii. Peste 700 de zburătoare din aproape 50 de specii diferite au uimit vizitatorii. Unii dintre cei mai ciudaţi porumbei din lume au furat privirile timişorenilor. Păsări din rase rar întâlnite şi cunoscute mai mult printre crescători au fost aduse din toate colţurile ţării.
Porumbei din toată ţara„Zboară sus şi se dau peste cap”, a descris Ioan Macsak giumbuşlucurile păsărilor autohtone. O concurenţă serioasă pentru rasa din Banat o prezintă porumbeii cu guşă, cu pinteni, cu guler sau chiar cu breton. Aceste rase ciudate de porumbei pot fi văzute foarte rar. Expoziţia are loc în Timişoara, la Hotel Senator, pe Calea Lugojului, şi este deschisă până la ora 18.30.
Porumbei cu breton, porumbei cu guler sau porumbei cu părul creţ ţin companie porumbeilor cu guşă şi celor voltaţi. Sute de exemplare din rase rare şi unice de păsări au stat cuminţi pentru a fi admirate de timişorenii curioşi. „Avem participanţi din oraşe ca Braşov, Constanţa, Sibiu, Arad, Sânnicolau Mare, Otopeni, Jimbolia. Cei care au participat cu exemplare frumose vor fi premiaţi”, a spus Ioan Macsak, preşedintele Asociaţiei „Fauna Banatului”.