Am păţit-o cu toţii. Cu firma de cablu TV sau de internet care nu-i în stare să repare o defecţiune nici la câteva săptămâni de la prima sesizare. Cu taximetristul care îţi spune indolent că nu te ia în maşină fiindcă “mergi prea aproape”. Cu băncile sau cu firmele de asigurări care te presează să semnezi clauze dezavantajoase ameninţând cu lichidarea contractului.
Sau cu hotelierul care te urăşte pentru că te-a pus naiba să te cazezi la el şi să-i dai de lucru în loc să stai acasă.
E bizar că în plină recesiune clientul încă este luat la trei-păzeşte, amăgit, ironizat, amânat, furat, presat, insultat, ameninţat, dispreţuit.
Sunt atât de mulţi chiulangii de la lecţia crizei, încât există o şansă minusculă ca vreunul dintre noi să nu fi trecut recent prin vreuna dintre stările astea sau prin altele şi mai grave.
Afacerile merg prost în multe sectoare, dar cu toate astea în România foarte mulţi dintre angajaţi au o abordare orientată doar spre propriul interes, de tipul „şi mie ce-mi iese?”, iar foarte multe companii au o abordare orientată doar spre profitul imediat, de genul „Dacă nu-ţi convine, pa!”.
Categoric, mulţi n-au înţeles nimic din ceea ce se întâmplă acum şi probabil nici nu vor pricepe ceva vreodată. Lecţia crizei, la care mulţi cred că pot aduce scutire, arată că afacerile nu merg de la sine, doar pocnind din degete. E nevoie de multă muncă, de idei care să inspire piaţa şi de respect pentru clienţi ca să înfrunţi aceste vremuri nesigure.
Şi nici aşa nu ai certitudinea că vei izbândi. Lecţia crizei continuă în fiecare zi de recesiune. La sfârşitul ei vom vedea dacă chiulangii, care dau acum cu pumnul în tejghea vor fi în stare să treacă şi de data asta clasa.
