Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romtelecom le da cuvantul doamnelor si domnisoarelor

Publicat in Ziua Constanta, luni 16 noiembrie 2009 ·

“Cine nu pretuieste femeile? Cine nu încearcă să le facă pe plac şi să le înţeleagă nevoile chiar dacă uneori pare cel mai dificil lucru din lume? Ei bine, noi, la Romtelecom, le apreciem şi le respectăm şi tocmai le-am făcut cadou un concept special de voce, Pentru Ea, o premieră în domeniul telecom”, spune Joerg Zeddies, Director Comercial, segmentul rezidenţial, Romtelecom.

Produsul de voce pe care îl oferim în cadrul acestui concept este abonamentul Voce Fix Nelimitat, care conţine minute nelimitate gratuite, oricând, în reţeaua Romtelecom şi către orice destinaţie naţională fixă. Promoţia Voce pentru Ea este disponibilă începând cu 16 noiembrie pentru noile cliente ale Romtelecom, dar şi pentru cele existente. Tariful pentru acest abonament este de 9 euro pe lună, fără TVA.

“Facem studii frecvente prin care încercăm să ne înţelegem cât mai bine clienţii, să rezonăm cu aşteptările şi nevoile pe care le au. Ne uităm cu aceeaşi atenţie către toate segmentele, în funcţie de vârstă, sex, preocupări şi alte elemente definitorii care ne sunt utile pentru a dezvolta oferte, servicii şi produse specifice. De această dată, ne-am uitat cu foarte multă atenţie către segmentul feminin şi, pentru că rezultatele ne-au arătat ca femeile vorbesc la telefon mai mult decât barbaţii, folosind cu precădere telefonia fixă, am venit cu acest nou concept”, mai spune Joerg Zeddies, Director Comercial, segmentul rezidenţial, Romtelecom.

Clientele noi care optează pentru promoţia Voce Pentru Ea vor fi răsfăţate de către companie cu surprize utile şi colorate, precum un telefon modern cadou, care să le facă şi mai placute şi confortabile lungile convorbiri telefonice de care se pot bucura acum.

Acestă promoţie poate fi achiziţionată şi de către domni, dar cadourile sunt un răsfaţ în special pentru doamne şi domnişoare.

Recent, Romtelecom şi-a re

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 39 minute
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Premiile Oscar 2025: „Anora” a câştigat premiul pentru cel mai bun film

Mediafax acum 2 ore
Filmul „Anora” a câştigat, duminică, cinci premii Oscar, inclusiv râvnitul trofeu Oscar pentru cel mai bun film. Producţia spune povestea unei lucrătoare sexuale care primeşte şansa unei noi vieţi atunci când se căsătoreşte cu un client bogat.

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Prada se apropie de un acord de 1,6 miliarde de dolari pentru achiziţia Versace

News.ro acum o ora
Grupul italian de lux Prada este tot mai aproape de finalizarea unui acord pentru achiziţia Versace de la conglomeratul de modă Capri Holdings, pentru aproape 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari), potrivit unui articol publicat duminică de

Captura anului pe Dunăre, la Moldova Nouă: somn uriaș, de aproape 140 de kilograme

G4Media acum o ora
Un bănățean a reușit o captură incredibilă pe Dunăre. Este vorba despre un adevărat monstru, un somn de trei metri și aproape 140 de kilograme, anunță DeBanat. Performanța pescarului a avut loc, ieri, în zona Moldova Nouă – Coronini. Un prieten al p

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum o ora
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Premiile Oscar 2025 - "Anora", cel mai bun film, cu cinci statuete. Adrien Brody şi Mikey Madison au câştigat la categoriile de interpretare. Sean Baker - cel mai bun regizor/ Lista câştigătorilor/ VIDEO

News.ro acum o ora
"Trăiască filmul independent", a spus Sean Baker, regizorul "Anora", desemnat Cel mai bun film la cea de-a 97-a ediţie a galei Premiilor Oscar care a avut loc la Dolby Theater din Los Angeles. Baker a câştigat pentru producţia, regia, scenariul şi m

A început Postul Paștelui 2025. Ce NU ai voie să faci, sub nicio formă, încă din prima zi

Cancan acum 21 minute
Postul Paștelui, cunoscut și sub numele de Postul Mare, este cea mai importantă și mai strictă perioadă de pregătire spirituală pentru creștinii ortodocși. În 2025, acest post începe pe 3 martie și se încheie pe 19 aprilie, însumând 48 de zile de re

Politico: Promisiuni privind apărarea, dar puţine detalii, în timp ce Europa intră într-o săptămână decisivă

News.ro acum 2 ore
Europa intră într-o săptămână crucială pentru viitorul securităţii sale - după un summit la Londra care a oferit o mulţime de promisiuni, dar puţine răspunsuri concrete, relatează Politico. Un grup de lideri mondiali - inclusiv Volodimir Zelenski, d

Trudeau va fi primit de regele Charles al III-lea şi vor discuta despre suveranitatea Canadei, în faţa ameninţărilor expansioniste ale lui Donald Trump

G4Media acum 10 ore
Premierul canadian Justin Trudeau a declarat duminică la Londra că se va întâlni cu regele Charles al III-lea, luni, pentru a discuta despre „suveranitatea” Canadei în faţa ameninţărilor expansioniste ale lui Donald Trump, notează AFP, citată de Age

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°