Deși s-a organizat într-o locație nouă, Discoteca No Problem, cea de-a 29-a ediție a Gongului Orădean, a adunat sute de amatori ai boxului.
Sportivii de la CS Crișul au dominat și această ediție, în ciuda competiției acerbe. „Andreea Paul și Ioana Gabor au fost debutante însă au ocupat locul I, la categoriile 54, respectiv, 75 kilograme”, a precizat în cadrul unei conferințe presă, Mihai Miklos, antrenorul celor două sportive. Sâmbătă au fost programate cele mai spectaculoase 14 meciuri dintre care cinci i-au avut în prim plan pe sportivii orădeni.
Gongul, aruncat într-un con de umbră
Ediția din acest an a competiției internaționale a adus la Oradea sportivi din Ungaria și România. 65 de pugiliști care au reprezentat patru cluburi din Ungaria și opt din România s-au luptat pentru a oferi spectacol celor care au achitat biletul de intrare. “În dara de 30 iunie am solicitat administratorului Arenei Antonio Alexe (Administrația Imobiliară Oradea), rezervarea pentru data de 14-15. Mi s-a comunicat atunci că acest lucru este imposibil deoarece, Clubul Sportiv Liberty a rezervat déjà arena pentru campionatul național de judo. Însă, la sfârșitul săptămânii, nici pugiliștii și nici judoka nu au concurat în sala respectivă care a fost ocupată pentru Cupa Mondială de Dans Sportiv”, a spus Mihai Miklos.
Printre câștigătorii Gongului Orădean se numără sportivii Ionuț Torj, Mihai Chirilă, Andreea Paul, Sorin Matiuța și Ioana Gabor, toți legitimați la CS Crișul.