Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Parchetul General anchetează cazul copilului ars la incubator

Publicat in Adevarul, luni 16 noiembrie 2009 ·

Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ anchetează împrejurările în care un nou-născut a suferit arsuri din cauza expunerii prelungite într-un incubator la Maternitatea Bucur, se arată într-un comunicat.

Procurorii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu. Cauza a fost preluată de procurorii Parchetului General de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Bebeluşul cu arsuri pe 20% din corp după ce a fost uitat în incubator la Maternitatea Bucur din Capitală a suferit, luni dimineaţă, o intervenţie chirurgicală de înlocuire a pielii, la Spitalul "Grigore Alexandrescu", însă starea lui se menţine gravă, iar pronosticul medicilor este rezervat, după cum anunţă NewsIn.

"Aşteptăm să se refacă ţesutul, pentru că mare parte din acesta este necrozabil. Bebeluşul era ars în partea stângă, la umărul şi la mână, în unele locuri arsurile mergând până la os. Sperăm să îşi revină", a declarat coordonatorul echipei de medici care l-a operat pe copil, prof dr. Dan Enescu.

Asistenta care s-a ocupat de bebeluşul uitat în incubator la Maternitatea Bucur a fost concediată, iar medicul şef de secţie şi asistenta şefă au fost sanctionaţi cu 10% din salariu pe următoarele luni, a decis, luni, comisia de etică din Spitalul Sf. Ioan, care are în subordine şi maternitatea.

O altă sancţiune este aceea că medicul şef de secţie şi asistenta şefă vor fi înlocuiţi din funcţie.

Bebeluşul a fost internat la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a fost lăsat prea mult în aparatul de fototerapie de la Maternitatea Bucur şi a suferit arsuri pe 20 la sută din suprafaţa corpului. "Este vorba de o greşeală umană, nu aparatul este de vină. Aparatura este nouă, sofisticată şi nu se putea întâmpla astfel decât dacă nu a fo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 11 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 3 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Microsoft dezvoltă un cip care ar putea aduce la realitate computerele cuantice în doar câţiva ani

News.ro acum 2 ore
Microsoft a dezvăluit miercuri un nou cip care, potrivit companiei, demonstrează că computerele cuantice ar putea deveni realitate în "câţiva ani, nu în decenii", transmite Reuters. Prin această declaraţie, Microsoft se alătură companiilor Google şi

Un nou AI poate să modeleze şi să proiecteze codul genetic pentru toate domeniile vieţii

HotNews acum o ora
În colaborare cu Nvidia şi reunind cercetători de la Universitatea Stanford, UC Berkeley şi UC San Francisco, Arc Institute a creat cel mai mare model AI pentru biologie, numit Evo 2. Noul AI a fost antrenat pe ADN-ul a peste 100.000 de specii din î

Regizorul Radu Jude țintește al doilea Urs de Aur cu filmul „Kontinental ’25”

HotNews acum o ora
Radu Jude a revenit, miercuri, la Festivalul de Film de la Berlin cu „Kontinental ’25”, un film despre criza morală a unui executor judecătoresc, care marchează încercarea regizorului român de a obţine un al doilea Urs de Aur după ce a câştigat prem

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 10 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Vremea

București
acum

-3°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-6°
joi

-6°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°