Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autostrada Bechtel, în repaus din decembrie

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 16 noiembrie 2009 ·

Ministrul Radu Berceanu a anunţat că lucrările vor fi oprite până în februarie, timp în care vor avea loc negocieri cu constructorul. Sursa: Mihai Șoica

După inaugurarea tronsonului de 42 de kilometri, dintre Turda şi Gilău, lucrările la Autostrada Transilvania vor fi sistate până în cursul lunii februarie, timp în care vor avea loc o serie de negocieri cu constructorul, compania americană Bechtel.

Anunţul a fost făcut sâmbătă, la Cluj-Napoca, de ministrul transporturilor, Radu Berceanu. „După 1 decembrie ne îndreptăm spre nişte negocieri cu cei de la Bechtel. I-am anunţat că trebuie să discutăm clar şi categoric despre trei lucruri.

Unu, ce facem în 2009, 2012 şi în general. Le-am spus că doresc să stabilim clar ce facem în 2009 şi să şi facem, să ştim clar cât costă, nu că facem şi om vedea cât costă.

Doi, dacă putem până în 2012 să ajungem de la Cluj la Borş, la graniţă, şi trei, dacă putem deschide discuţia ca de la Braşov la Cluj ori să ia lucrările în concesiune, ori să le lase deoparte”, a explicat ministrul Berceanu.

Contract cu multe semne de întrebare

Oficialul român a adăugat că noile negocieri vor avea în vedere aspectul financiar din cauză că în contractul încheiat cu statul român nu sunt fixate nişte costuri, ci doar nişte „ţinte”.

„Cert este că în a doua parte a lui decembrie, în ianuarie şi până spre jumătatea lui februarie nu se prea lucrează, iar în această perioadă vom discuta, la toate capitolele, inclusiv la preţuri. Contractul este de aşa natură că nu există preţuri sau termene, ci doar preţuri şi termene-ţintă.

Am dat contractul la mai multe case de avocatură şi toate ne-au spus că aşa ceva nu au văzut. Ei au venit cu cei mai buni avocaţi de la Londra, iar la noi s-a venit cu juristul de pe stâlp”, a mai spus Berceanu.

În repli

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 30 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Reacții la moartea lui Gabriel Cotabiță. Marcel Ciolacu: „O voce senzațională și unul dintre cei mai îndrăgiți artiști români”

Adevarul acum 33 minute
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta 69 de ani, în urma unui accident vascular cerebral. Deși artistul a avut, în ultima perioadă, probleme mari de sănătate, vestea a șocat lumea muzicală și publicul. Pe rețelele sociale curg mesajele de condoleanțe.

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 49 minute
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”

Botosani News acum o ora
Ciprian Manolache, inspector scolar general adjunct și profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, candidat PSD pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi principalele măsuri din programul de guvernare p

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°