Fotbalistul-scandalagiu nu va mai fi chemat de Răzvan Lucescu la următoarele meciuri ale naţionalei României. În plus, fundaşul echipei FC Porto a fost amendat cu 1.000 de euro. Sursa: Rompres
Federaţia Română de Fotbal a luat atitudine faţă de ieşirea lui Crsitian Săpunaru de la sosirea naţionalei de la Varşovia, când jucătorul a înjurat un cameraman şi i-a făcut cu ou şi cu oţet pe "secunzii" lui Răzvan Lucescu, Ştefan Iovan şi Marin Ioniţă.
FRF: "Ne exprimăm regretul"
Decizia a fost anunţată de FRF pe siteul său oficial, printr-un comunicat. Săpunaru nu va mai fi chemat de Lucescu junior la următoarele două meciuri ale naţionalei, iar la prima convocare va trebui să plătească amenda de 1.000 de euro.
"Ne exprimăm regretul faţă de incidentul produs, unul care nu-şi are locul într-o echipă cu pretenţii şi aspiraţii. De altfel, aceasta este principala raţiune a sancţiunilor aplicate, aceea de a instaura în cadrul lotului nostru un comportament corect şi exemplar pentru toţi cei din jur, orice eventuală abatere urmând să fie sancţionată ca atare", se scrie în comunicatul FRF.
Apărat de impresari
În apărarea lui Săpunaru au sărit, aşa cum era de aşteptat, impresarii săi, fraţii Victor şi Ioan Becali. Aceşti l-au atacat pe "secundul" Ştefan Iovan, cel care a spus despre Săpunaru că ar fi fost beat.
"O să joace doar Răzvan cu Stelea. Această curăţenie s-a început cu Iovan, care nu e diferit de Săpunaru, ştim că el se clătina după ce cobora din avion, că l-a trădat pe Piţurcă şi multe alte chestii. El este o slugă la echipa naţională", a tunat Ioan Becali.
"Dacă Săpunaru nu vrea să plătească amenda, nu mai vine, care e problema, cum îi iau banii?", a spus şi Victor Becali.