Înfiorătorul film al lui Alfred Hitchcock, „Păsările“, păleşte în faţa norului gigantic de grauri ce a survolat zilele acestea cerul Danemarcei. Stolul, surpins de camerele de luat vederi, dovedeşte încă o dată că realitatea bate filmul. Peste 300.000 de grauri au creat un nor viu mai degrabă uimitor decât înspăimântător. Potrivit ornitologilor, este uzual ca aceste păsări să se unească în astfel de stoluri, mai ales în timpul nopţii.
Specie urbană
Graurul este una dintre speciile care s-au adaptat foarte bine contextului urban. Această pasăre poate trăi la fel de bine de una singură, ca şi în grupri formate din peste 100.000 de indivizi. În timpul migraţiei formează grupuri imense.
Stolurile pot aduna laolaltă, în mod excepţional, şi câte un milion de indivizi, chiar în centrul oraşelor, unde pot provoca pagube serioase.
Graurii, adunaţi în număr mare, distrug recoltele de pe câmp. Dacă oamenii nu iau măsurile necesare, păsările afectează întreaga producţie a pomilor fructiferi.
În oraşe, graurii acoperă monumentele cu dejecţii, mai ales pe timp de noapte. În plus, produc un vacarm de neimaginat.