Fie criza cât de rea, nu renunţ la berea mea. Berea este bunul de larg consum pe care românul nu este dispus să îl scoată din obiceiurile zilnice. Chiar şi aşa, anul acesta consumul va scădea cu până la 28%. Atunci când vine vorba despre preferinţe însă, românii sunt în primul rând atraşi de publicitate şi apoi de raportul calitate/preţ şi ofertele speciale, susţin reprezentanţii principalilor jucători de pe piaţa locală de bere.
În ultima vreme, consumatorul român a acordat o atenţie mai mare raportului calitate/preţ, iar ofertele şi pachetele speciale au fost mult mai căutate faţă de alţi ani.
"Cea mai vizibilă schimbare a comportamentului de consum o putem nota în cazul consumului în oraş, care a înregistrat o scădere notabilă. Românii ies mai puţin în oraş cu prietenii sau familia, iar consumul pe acest canal este mai scăzut ca în anii trecuţi. De asemenea, segmentele premium şi mainstream au înregistrat creşteri sau au păstrat aproximativ aceleaşi valori, în detrimentul segmentului super premium, fapt care denotă atât orientarea către produse mai ieftine, cât şi un comportament mult mai prudent al consumatorului comparativ cu alţi ani", a declarat Shachar Shaine, preşedinte URBB, deţinătorul brandului Tuborg în România.
"Preferinţele consumatorilor români sunt influenţate în primul rând de publicitate, anul trecut volumul publicităţii reprezentând circa 20%-30% din preţul total al berii produse de companiile multinaţionale", a declarat Vifor Verşescu, preşedinte al Patronatului Societăţilor Independente Producătoare de Bere din România.
CURBĂ ÎN JOS
Piaţa locală de bere va scădea anul acesta cu un ritm de 10%-15% în volum, pe fondul crizei economice, care a determinat o diminuare a consumului de bere în primele 6 luni, potrivit reprezentanţilor URBB. După primele 8 luni ale acestui a