Un bărbat de 29 de ani, din oraşul Însurăţei, a ajuns în arest după ce a bătut măr un localnic, în noaptea de 4 spre 5 octombrie.
Iniţial, cauza a fost înregistrată cu autori necunoscuţi, însă, în urma cercetărilor desfăşurate de lucrători din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei a fost identificat autorul. Oamenii legii au stabilit că, în noaptea respectivă, Valentin M. (29 de ani), a pătruns fără drept în locuinţa lui Gheorghe B. (61 de ani), şi, fiind surprins de acesta, a ieşit în stradă unde i-a aplicat mai multe lovituri.
În urma examinării medico-legale s-a stabilit că victima Gheorghe B. a suferit leziuni corporale care necesită pentru vindecare 65-70 zile de îngrijiri medicale. Faţă de agresor, Judecătoria Însurăţei a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală gravă şi violare de domiciliu. Valentin M. a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila. Un bărbat de 29 de ani, din oraşul Însurăţei, a ajuns în arest după ce a bătut măr un localnic, în noaptea de 4 spre 5 octombrie.
Iniţial, cauza a fost înregistrată cu autori necunoscuţi, însă, în urma cercetărilor desfăşurate de lucrători din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei a fost identificat autorul. Oamenii legii au stabilit că, în noaptea respectivă, Valentin M. (29 de ani), a pătruns fără drept în locuinţa lui Gheorghe B. (61 de ani), şi, fiind surprins de acesta, a ieşit în stradă unde i-a aplicat mai multe lovituri.
În urma examinării medico-legale s-a stabilit că victima Gheorghe B. a suferit leziuni corporale care necesită pentru vindecare 65-70 zile de îngrijiri medicale. Faţă de agresor, Judecătoria Însurăţei a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală