Acesta este textul care nu a mai aparut in ziarul Cotidianul. Era programat sa apara marti, 4 august.
Fusese scris prin iulie, pe la jumate acelei luni. Plecam in concediu si il lasasem “de rezerva” lui Cristi Teodorescu – bunul meu prieten si cel care se ocupa de regula de paginile de comentarii cind nu era la ziar. Il scrisem pe fuga si bifam in el citeva observatii fugare cu privire la ce mi se parea evident ca face Traian Basescu si, in egala masura, cu privire la ceea ce, nu aveam nici o indoiala in privinta asta, va face de atunci incolo.
Ma rog, nu erau observatii geniale, ci de bun-simt. Dupa cum se vede, nu m-am inselat
Candidatul poporului
In 2009 nu avem doar o „televiziune a poporului”, ci si un „candidat al poporului”. E drept, inca nu am auzit „jos labele de pe „candidatul poporului!”, dar nu e trecut timpul pentru asa ceva.
Cindva, parca prin 2005 (sper ca memoria nu ma inseala!), Traian Basescu vorbea despre presedintele Romaniei ca despre „sinteza subconstientului colectiv al poporului”. De mai multe ori, a amenintat si / sau a promis ca „se va intoarce la popor”; de altfel, in luna mai a anului 2007, coaliatia celor „322” l-au impins pe seful statului spre un „popor” care l-a rasfatat in ziua votului de la referendumul pentru suspendare. O observatie la indemina: referinta la presedintele Romaniei ca la un „reprezentant al poporului” e un punct de discurs pe care Traian Basescu l-a bifat in foarte multe rinduri.
Pe de alta parte, toti cei trei presedinti ai Romaniei post-comuniste au simtit foarte bine ca un cuplaj „presedinte-fiu/ales/reprezentant al poporului” e obligatoriu si ca o asemenea formula trebuie afirmata imediat, la instalarea in functia suprema din stat. Doi dintre cei trei – Iliescu si Basescu – au reusit sa si stea, pentru mai multa vreme, confortabil in acest rol.
Traian Basescu, de altfel,
