Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrările la PROGRAMUL ISPA vor mai dura circa 5 săptăm�ni

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 16 noiembrie 2009 ·

Lucrările din acest an pe programul ISPA, derulat de Apa Grup Botoşani, vor mai dura cel mult 5 săptămâni. Forurile de decizie au hotărât ca începând cu 18 decembrie să se închidă toate şantierele din municipiul Botoşani, din cadrul proiectului, să se refacă zonele asfaltate sparte, totodată astupându-se orice şanţ aflat la acea dată în lucru. În acelaşi timp, lucrările efectuate nu vor rămâne nesupravegheate, o echipă condusă de un reprezentant al Hidroconstrucţia Bucureşti urmând să asigure şi ulterior datei de 18 decembrie, legătura cu autorităţile locale. Datele de contact ale acestei echipe de permanenţă vor fi comunicate celor interesaţi, astfel încât dacă se va ivi vreo problemă în locurile unde s-au executat săpături, să se poată interveni. „Ne cerem scuze tuturor botoşănenilor de disconfortul creat pe alocuri prin lucrările ce au condus la sugrumarea traficului rutier. Îi asigurăm, însă, că în fiecare zi avem grijă ca acest disconfort să fie cât mai mic. Îi rog pe consumatorii noştri să ţină cont că un an şi ceva suportăm cu toţii problemele create de şantiere, însă multe decenii  după aceea vom avea o apă mai curată şi fără întreruperi în alimentare.”, a explicat Maricel Georgescu, directorul general al Apa Grup, precizând că, tocmai pentru minimizarea disconfortului, pământul din şanţuri este scos şi transportat în altă locaţie pe parcursul montării conductelor. Toate lucrările ce interferează cu infrastructura rutieră sunt aprobate de Serviciul Poliţiei Rutiere şi Primăria Botoşani, astfel încât echipajele care dirijează circulaţia au autoritate deplină în ceea ce fac. În prezent sunt patru astfel de zone problematice. În zona gării Hidroconstrucţia a finalizat lucrările cu un avans de două săptămâni iar firma Conrec a asfaltat ieri ultimii 10 metri de carosabil, intervenţiile rămase fiind doar pentru sistematizarea executată de viitorul super

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 51 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Departamentul de Justiție o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

Mediafax acum 57 minute
Nu a fost dată nicio motivare specifică pentru concedierea ei, potrivit unor surse familiarizate cu situația citate de AP. Maurene Comey era o avocată veterană în Districtul Sudic al New Yorkului, considerat cel mai elitist dintre birourile de urmăr

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 31 minute
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 8 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum o ora
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 10 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 9 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 11 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Vremea

București
acum

22°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

21°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

23°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°