Recesiunea a schimbat atât atitudinea angajatorilor cât şi pe cea a angajaţilor, iar noile studii în domeniu au făcut clasificări stricte în această direcţie. Astfel, o cercetare a Şcolii de Afaceri Queen din Canada arată că angajaţii "crizei" se încadrează în şapte categorii de temperament, fiecare necesitând abilităţi de management distincte. Primii sunt Terminatorii, cei care au fost deja concediaţi dar care încă trăiesc acelaşi ritm de viaţă din perioadă când
Recesiunea a schimbat atât atitudinea angajatorilor cât şi pe cea a angajaţilor, iar noile studii în domeniu au făcut clasificări stricte în această direcţie.
Astfel, o cercetare a Şcolii de Afaceri Queen din Canada arată că angajaţii "crizei" se încadrează în şapte categorii de temperament, fiecare necesitând abilităţi de management distincte.
Primii sunt Terminatorii, cei care au fost deja concediaţi dar care încă trăiesc acelaşi ritm de viaţă din perioadă când încă aveau un loc de muncă. Dacă aceştia sunt angajaţi, conducerea companiei trebuie să îi avertizeze din timp că pot exista riscuri şi la noul loc de muncă.
Temătorii sunt ce-a de-a doua categorie de angajaţi, aceştia fiind cei care se gândesc că sunt primii pe listele de concedieri. Realizatorii studiului sunt de părere că ei trebuie asiguraţi de şeful direct că locul lor de muncă nu este în pericol.
Următorii angajaţi fac parte din categoria Indiferenţilor, care au impresia că recesiunea este doar problema celor din jur, iar ei nu pot fi afectaţi. De asemenea, aceştia sunt loiali departamentului în care lucrează şi nu se gândesc la concediere.
Studiul arată că mai sunt şi angajaţi Încântaţi de criză, care iubesc reducerile şi care pot crea probleme atunci când piaţa îşi va reveni iar ei se vor confrunta din nou cu preţuri mai mari când ies la cumpărături. Asta le poate afecta performanţa la locul de muncă. @N_