Pe 26 noiembrie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Eugene Ionesco-Eugen Ionescu. Din pricina unei decizii cu totul exotice a fiicei scriitorului, Centenarul trece în România aproape neobservat. În aceste condiţii, mi s-a părut cu totul salutar gestul revistei sibiene ”Euphorion” – tot Sibiul, tot Sibiul! – de a dedica numărul pe luna în curs acestui eveniment important. Din ce mi-a ajuns la urechi, numărul însuşi al revistei cu pricina va fi un eveniment! Am fost bucuros să răspund solicitării revistei de a mă pronunţa în chestiune. Ca de obicei, într-un text pentru publicistica „on paper”, nu reuşeşti să spui tot ceea ce voiai să spui – sigur, nu e obligatoriu să reuşeşti asta nici în cyberspaţiu. Am încercat, totuşi, să rotunjesc puţin lucrurile aici.

Trăim vremuri ciudate! Nu, nu doar aici în „eterna şi fascinanta”, ci în întreaga lume, pînă şi în atît de subtila Franţă. Iată, Doamna Marie-France Ionesco a hotărît că tatăl dumisale, celebrul dramatrug şi scriitor Eugene Ionesco nu mai este (şi) român, ci numai francez, deci nu are sens, ba chiar nu mai avem nici dreptul să ne amintim că îl chemase cîndva şi Eugen Ionescu, născut la Slatina, din tată român, pe care dreptu-i că nu-l iubise prea mult, şi mamă de origine franceză. Nu aş avea nimic cu decizia Doamnei, în fond, nu cred că este o mare scofală să fi fost sau să fii român, şi pe mine mă stinghereşte cîteodată această apartenenţă, această condiţie, dar nu-mi dau seama cum naiba poate fi contestată evidenţa! Şi cu ce rezultate? Pînă acum, singurul rezultat cu claritate înregistrat fiind doar o foarte palidă aniversare a Centenarului petrecut de la naşterea amrelui scriitor şi dramaturg. Pentru că, din păcate, intempestiva decizie a fiicei scriitorului este însoţită şi de o mulţime de interdicţii, de oprelişti privind jucarea pieselor sale pe scenele româneşti, în acest a