Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guantanamo se închide, dar nu acum

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 16 noiembrie 2009 ·

Promisiunea liderului de la Casa Albă Barack Obama că centrul de detenţie de la Guantanamo va fi închis în luna ianuarie nu poate fi respectată. Sursa: AFP Photo

Declaraţia a fost făcută, ieri, de consilierul pentru strategie politică al acestuia, David Axelrod, potrivit AFP.

"Menţinem termenul-limită fixat de preşedintele Barack Obama pentru închiderea sa, şi anume 22 ianuarie, însă cel mai probabil nu îl vom respecta întru totul", a declarat Axelrod, într-un interviu pentru CNN.

Acesta a dat asigurări că se fac progrese mari în acest sens.

"Preşedintele crede că este important să încheiem acest capitol din istoria noastră", a mai declarat Axelrod.

Baza americană Guantanamo Bay a fost deschisă în anul 2002, în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001, din New York. În prezent, penitenciarul mai are în detenţie 215 cetăţeni străini.

Obama a semnat ordinul de închidere a controversatei închisori imediat după preluarea mandatului, respectându-şi astfel una dintre promisiunile de campanie.

Guantanamo nu reprezintă SUA

Tot legat de acest subiect, secretarul de stat Hillary Clinton a declarat că închiderea penitenciarului trebuie să aibă loc "cât mai curând posibil".

"Guantanamo nu reprezintă America în care credem şi pe care o iubim, valorile şi comportamentul nostru", a declarat aceasta, pentru postul de televiziune NBC.

Ziarul "Chicago Tribune" a anunţat că administraţia Obama are în plan să transfere mai mulţi deţinuţi într-o închisoare aproape goală din statul american Illinois, lucru deranjant pentru autorităţile locale.

Citiţi şi:

Ziua care a schimbat lumea

Blocaj după 8 ani de la 11 septembrie

Imagini inedite cu atentatul de la 11 Septembrie

Eroii de la 11 Septembrie

Războiul lumilor, o

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 6 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

Emisiunile zilei de joi, 17 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Harvard este o „glumă”, unde se predă „ura și prostia”, acuză Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituția de învățământ de elită i-a respins cererile, relatează DPA, conform Agerpres. „Harvard este o glumă, învață ura și prostia și nu ar mai trebui

Trupul unui bărbat, găsit într-un canal colector din Timişoara / Se pare că decesul ar fi survenit în urmă cu mai multe zile

News.ro acum 5 ore
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, miercuri seară, într-un bazin betonat inundat în apropierea străzii Dunărea din Timişoara. Corpul a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei. ”La data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 20:00, poliţ

„Nu există risc de black-out în România”. Care este „provocarea cea mai mare” în opinia ministrului Energiei

HotNews acum 4 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit detalii despre discuțiile purtate în comandamentul energetic de marți, acolo unde i-au „fost prezentate scenariile și provocările cu care se confruntă întreaga regiune, dar cel mai important am agreat

Prinţul Paul al României, eliberat la Paris şi pus sub control judiciar în aşteptarea deciziei privind extrădarea

News.ro acum 4 ore
Secţia Curţii de Apel din Paris care se ocupă de dosarele de extrădare a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, informează AFP. Paul al României este vizat de un nou mand

Ciprian Ciucu a dat în judecată MApN: „Mi-e frică la modul real”. Ce l-a deranjat pe prim-vicepreședintele PNL

Libertatea acum o ora
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, a anunțat miercuri, 16 aprilie, că a inițiat o acțiune în instanță împotriva Ministerului Apărării Naționale prin care a contestat autorizația de construire a unui hotel cu circuit închi

Motivul morții fotbalistului Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului. Poliția chineză a elucidat MISTERUL!

Cancan acum 4 ore
S-a aflat cauza morții fotbalistului Aaron Boupendza! De ce s-a stins din viață fostul jucător al Rapidului, de fapt? Poliția chineză a elucidat misterul! Iată ce au transmis autoritățile prin intermediul unui comunicat! Vă prezentăm cele mai noi in

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum 10 ore
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 10 ore
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Vremea

București
acum

joi

9°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

11°
joi

10°/25°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

7°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
dum.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/29°
vin.

12°/22°
sâm.

10°/17°
dum.

12°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/21°