Negocierile dintre sindicaliştii Metrorex şi ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu au eşuat, astfel încât marţi angajaţii de la metrou vor intra în grevă generală pe termen nelimitat. Discuţiile au început puţin după ora 09:00 şi s-ar putea finaliza în jurul orei 12:00. Astfel, metroul nu va circula marţi până la ora 16:00, urmând ca îndeplinirea minimului legal de 30% din activitate să fie realizată între orele 16:00 şi 23:00. Revendicările sindi
Negocierile dintre sindicaliştii Metrorex şi ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu au eşuat, astfel încât marţi angajaţii de la metrou vor intra în grevă generală pe termen nelimitat. Discuţiile au început puţin după ora 09:00 şi s-ar putea finaliza în jurul orei 12:00.
Astfel, metroul nu va circula marţi până la ora 16:00, urmând ca îndeplinirea minimului legal de 30% din activitate să fie realizată între orele 16:00 şi 23:00.
Revendicările sindicaliştilor de la Metrorex au la bază o creştere salarială cu circa 20%, însă ministrul Radu Berceanu a anunţat încă de săptămâna trecută că nu poate negocia nimic pe această temă până la aprobarea bugetului companiei pe anul 2010.
Potrivit reprezentanţilor Ministeurlui Transporturilor venitul mediu net al angajaţilor Metrorex este de circa 3.600 de lei (salariul şi bonusurile acordate).
În schimb, liderul sindical Ion Rădoi a declarat că salariul mediu este de aproximativ 1.500 - 1.600 de lei.
UPDATE:
Dacă ministrul se răzgândeşte, greva se suspendă
Potrivit liderului sindical Ion Rădoi, în timpul discuţiilor nu s-a ajuns la niciun acord, însă greva generală poate fi suspendată dacă ministrul Berceanu şi reprezentanţii ministerului Transporturilor vor decide până la urmă în cursul acestei zile să crească salariile angajaţilor Metrorex.
Rădoi a menţionat că în cursul acestei zile urmează să primească