Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Racheta Helen va fi lansata abia peste cateva luni

Publicat in Ziua Constanta, luni 16 noiembrie 2009 ·

Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aerodinamică (ARCA) a anulat şi ce-a de-a treia încercare de a lansa racheta Helen, deoarece vremea de sâmbătă nu a permis acest lucru.

Un curent de aer a răsucit balonul solar care ar fi trebuit să urce modulele rachetei până la 14.000 de metri altitudine. Ulterior, umflarea balonului a durat mai mult decât au preconizat experţii ARCA, aşa că au decis să amâne lansarea până vor pune la punct absolut toate detaliile şi până când vremea le va permite să efectueze corect toate operaţiunile.

Ieri, echipamentele care au fost aduse la mal de nava militară care a transportat racheta în largul Mării Negre au fost încărcate într-un tir şi duse la sediul ARCA din Râmnicu Vâlcea.

Potrivit constructorilor, de abia în aproximativ două-trei luni vor încerca, din nou, să o lanseze pe Helen.

Acest proiect ambiţios are două mari obiective. În primul rând, de a realiza primul zbor lunar românescşi de a ajuta ARCA să avanseze în competiţia Google Lunar X Prize. Echipa câştigătoare va fi premiată cu 30 milioane de euro.

» Mai citeste si:A avut accident în deltă: Cum s-a răsturnat Ştefan Taran cu barca şi a rămas fără acteCe cartiere urmează să fie reabilitate de Confort Urban Cum este rezolvată problema gropilor din carosabil: Amenzi de la SC Confort Urban pentru furnizorii de utilităţiCum va fi modernizat pentru circulaţie bulevardul IC BrătianuÎncă o stradă din Constanţa va fi reamenajată. Vezi care Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aerodinamică (ARCA) a anulat şi ce-a de-a treia încercare de a lansa racheta Helen, deoarece vremea de sâmbătă nu a permis acest lucru.

Un curent de aer a răsucit balonul solar care ar fi trebuit să urce modulele rachetei până la 14.000 de metri altitudine. Ulterior, umflarea balonului a durat mai mult decât au preconizat experţii ARCA, aşa că au decis să amâne lansarea până

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 20 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 32 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 3 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°