"Ciocoii vechi şi noi" este un act de acuzare, un denunţ al epocii care încorporează şi forţa unui document. Nicolae Filimon şi-a cunoscut bine timpul, moravurile, practicile şi straturile sociale, contemporanii.

"1819, septembrie, în 6 s-au născut fiul meu Nicolae", a notat şi apoi a iscălit "Popa Mihai Filimon". Mai avea încă un fiu şi, îngrijorat de viitorul lor, se gândea că vor îmbrăca tot haina preoţească. Această perpectivă ar fi adus linişte spirituală şi oarece confort material. Mama scriitorului, preoteasa, era harnică, gospodină chivernisită, apăsată de grija familiei. Oraşul de atunci îşi extindea graniţele, creştea numărul îmbogăţiţilor, dar şi al populaţiei paupere, strangulate de datorii. Chibzuită, preoteasa a reuşit să lase celor trei copii ai săi o brumă de avere.

Nicolae Filimon a rămas orfan de tată la mai puţin de 11 ani. Copilăria sa a îndurat privaţiuni şi greutăţi, nemutilându-i însă tonusul optimist, specific vârstei, şi nici umorul. "Nae era un copil vioi, dispus întotdeauna la jocuri şi glume năstruşnice, vădind în toate acestea mai puţin o înclinare temperamentală către indisciplină, cât refuzul naiv, copilăros, al unei firi deschise, spontane, de a accepta educaţia rigidă într-un sistem de învăţământ mărginit, plictisitor şi brutal." (H. Zalis, "N. Filimon", Ed. Tineretului, 1958).

FILIMON ERA MEREU LA ÎNĂLŢIME

Nicolae Filimon nu a avut nici o diplomă de absolvire, în schimb cunoştea câteva limbi străine, era un autodidact, un om instruit. "Şcolit pe apucate, iar nu în Şcoala Centrală, cum se numea atunci Colegiul Sfântul Sava, Filimon a fost chemat parcă să dovedească prin personalitatea sa cum că un bun autodidact e preferabil unui posesor de diplomă fără doxă." (Şerban Cioculescu, "Biblioteca Critică, Nicolae Filimon, Ed. Eminescu, 1980")

În 1841, Nicolae Filimon este tocmit "câ