Acum, ca tot se apropie finalul campaniei electorale, putem constata ca gesturile contraproductive ale oponentilor sai i-au servit lui Traian Basescu mult mai mult decat toata sustinerea PDL. Fara concursul involuntar al adversarilor orbiti de furie, ar fi fost neindoielnic nevoit sa depuna eforturi considerabil mai mari in cadrul cursei prezidentiale.
Desi sunt tipuri diferite de politicieni, Ludovic Orban si Ion Iliescu se demonstreaza uniti de nevoia prezervarii intereselor perfect agregate ale diverselor grupuri politico-economice denumite generic oligarhie. In esenta, ambii il condamna pe Basescu pentru ca este Basescu, fiind profund agasati de faptul ca acesta rezista bombardamentelor presei si nu fuge de pe campul de lupta aidoma lui Emil Constantinescu in anul 2000. Il dusmanesc pentru ca incearca sa trezeasca populatia din hipnoza indusa de mass-media mogulilor, denuntand atat limbajul sau – uneori popular, alteori rudimentar –, cat si dezinvoltura cu care isi afiseaza starile emotionale. Il considera, mai nou, un adevarat afront la adresa intregii populatii a Romaniei, cu exceptia romilor, a narcomanilor si a prostituatelor – cel putin potrivit necugetatei declaratii a lui Ludovic Orban.
Adversarii sai nu pot admite deschis ca Basescu starneste, de fapt, teama si inversunare printre retelele de putere cu ideile sale prea putin convenabile vizand statutul politicienilor si modul in care acestia inteleg sa se situeze frecvent deasupra legii. Avand in vedere ca principala lor preocupare consta din proteguirea intereselor de grup, vor incerca, indubitabil, sa formuleze un set de prioritati nationale total diferite de cele actuale. La randul sau, Traian Basescu s-a demonstrat nu o data deficitar la capitolul viziune, bunele sale intentii necesitand a fi transpuse intr-un proiect mult mai concret dedicat redresarii tarii. Daca cercuri
