Trupa Cargo a trecut din nou prin momente dificile. De această dată a fost rândul lui Adrian Bărar, liderul trupei, să aibă probleme.
Pentru trupa Cargo, anul 2009 avea să fie sacrificat din cauza numeroaselor probleme medicale. De această dată, cel lovit de soartă a fost Adrian Bărar. Acesta a suferit o semipareză, la câteva zile după ce a susţinut tradiţionalul concert de ziua lui. „Am lăsat-o mai moale anul acesta cu Cargo, pentru că au fost multe probleme. Eu am avut o semipareză pe partea stângă. Nu se ştie din ce cauză. Dar acum totul este bine”, a declarat Adrian Bărar.
Liderul trupei Cargo şi-a revenit complet şi se pregăteşte pentru primul concert cu noua sa trupă. „E criza bărbatului la 40-50 de ani. Am făcut o trupă nouă, în paralel cu Cargo, în care cânt blues şi rock-n-roll. Cântăm cover-uri din anii 50-80”, a mai spus Bărar. Primul concert de blues cu Adi Bărar şi prietenii va avea loc vineri, la clubul Porto Arte.
Igrişan, dublă operaţie în Ungaria
Anul acesta a fost unul dificil şi pentru solistul Adrian Igrişan, care a fost supus la două operaţii în Ungaria. Igrişan încă suferă de pe urma accidentului de motocicletă, pe care a avut-o în urmă cu opt ani, la Sibiu.
Kempes e dispărut în Australia
Blestemul trupei Cargo a început cu accidentul lui Ovidiu Iancu Kempes, care a stat în comă după ce a intrat într-un stâlp cu motocicleta. Medicii îi dădeau şanse minime de supravieţuire, însă Kempes a reuşit să învingă moartea. Fostul solist nu şi-a revenit complet şi a părăsit România în urmă cu câţiva ani, stabilindu-se definitv în Australia. Niciunul din membri trupei nu au reuşit să mai ia legătura cu Kempes.
Cronica neagră
În 1997, Dinel Tolea, care a făcut parte din prima formulă Cargo a murit înnecat în Marea Neagră, după ce a încercat să îşi salveze fiul. În 1996