De un timp încoace, pe la noi, ceasurile - de la mână, de pe pereţi, din turnuri - şi-au făcut plinul şi au luat-o invers. Vieţuim în scădere. La maternităţi, în care gravidele nu mai merg să-şi nască pruncii, a început nebunia de iarnă: co­piii îşi nasc părinţii, părinţii, la rândul lor, îşi nasc părinţii. S-a umplut podul primăriei de secunde moarte ca de viermi uscaţi. Toţi dăm înapoi. Pe străzi, şoferii aleargă entuziaşti, în marşarier. Nepoţica Vasilica a fost surprinsă născându-şi bunicul. Era veselă şi avea sentimentul continuităţii, înainte şi înapoi. Nu mai există viitor. Există numai trecut. Singura formă de iubire posibilă devine retrocedarea.

Pe o stradă din Bucureşti, într-o di­mi­neaţă însorită, dar rece, cetăţeanul Boc Emil tocmai se spăla pe dinţi şi îşi aranja pletele când a avut o străfulgerare. S-a sim­ţit puţin rău, a vrut să cheme me­di­cul. Dar n-a mai avut timp. L-au apucat durerile facerii. Pe la prânz, fericitul mă­mic adusese deja pe lume pe Marius Chicoş Rostogan. Şi mai avea încă energia vitală de a mai tăia împrejur nişte posturi. Evenimentul a fost pe placul televizi­u­ni­lor de nişă care au insistat cu aparatura lor modernă pe chipul hărnicuţului prim-ministru, dătător de sporuri de natalitate poporului său.

Dar exemplul portocaliului solemn şi care atâta i-a ameninţat pe subalterni să aibă grijă că altfel pleacă fiecare acasă, încât a fost trimis el acasă, s-a extins în partidul său ca pe o sugativă lacomă. În sate şi oraşe a început marea acţiune de sporire a numărului de coji de portocale într-un mod torenţial şi greu de cuprins cu mijloacele de înseriere de până astăzi. Fiecare cetăţean care dovedea înclinaţii portocaloide era ajutat să se multiplice brusc, să trăiască la mai multe adrese deodată şi să poarte în glorie sarcina portocalie extrauterină.

Au fost şi situaţii speciale, în care tot născând