* sunt vizaţi elevii din clasele a IV-a - a XII-a
A fost lansat, recent, site-ul www.ViitoriOlimpici.ro, care îşi propune să pregătească elevii pentru viitoarele olimpiade. Competiţia se adresează elevilor din ciclurile primar, gimnazial şi liceal, clasele a IV-a - a XII-a, pentru fiecare an de studiu fiind organizat câte un concurs. Competiţia va avea 13 etape on line şi o etapă finală, ce va acoperi toată materia necesară pentru olimpiada de matematică, au declarat realizatorii site-ului şi concursului. În cadrul fiecărei etape vor fi publicate online, pentru fiecare clasă, teorie, exerciţii şi probleme rezolvate, teste de evaluare online, probleme cu răspuns liber. Scopul participanţilor în cadrul acestui concurs este să câştige cât mai multe puncte prin rezolvarea corectă a testelor şi a problemelor din fiecare etapă. Punctajul se poate creşte şi prin rezolvarea problemelor publicate în numerele Gazetei Matematice. Punctajul final va fi calculat pe baza unor ponderi care să asigure reprezentativitatea celor două părţi ale concursului. La final, pe baza punctajului general obţinut se vor selecta concurenţii participanţi la etapa finală, câte 20 de elevi pentru fiecare clasă. Etapa finală va avea loc în a doua jumătate a lunii august 2010, într-o tabără organizată în acest scop. Etapa finală va consta în două probe: proba scrisă şi proba orală.
Pe site sunt prezentate materiale teoretice însoţite de aplicaţii necesare pregătirii pentru olimpiada şcolară de matematică.
Portalul ViitoriOlimpici.ro este o iniţiativă rezultată din parteneriatul Intuitext şi Societatea de Ştiinţe Matematice din România (SSMR). Din echipa ViitoriOlimpici.ro fac parte: Radu Gologan, preşedintele SSMR, coordonator al lotului olimpic naţional de matematică, Dan Schwarz, reprezentant al Comisiei de Probleme Olimpiada Naţională de Matematică, Ion Cicu, pr