Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Bani europeni daţi pentru sucul de mere

Publicat in Adevarul, luni 16 noiembrie 2009 ·

Un întreprinzător hunedorean a primit finanţare europeană ca să fabrice mai mult suc natural de mere. Modernizarea fabricii de la Băcia va transforma Hunedoara într-un pol naţional al sucurilor naturale din fructe şi legume. O investiţie făcută aproape în joacă acum patru ani s-a transformat într-o afacere mai mult decât serioasă. Influenţat de tradiţia germană a stoarcerii merelor toamna în livadă, Daniel Barbu, un întreprinzător hunedorean, decide să achiziţioneze în anul 2005 o instalaţie care fabrică suc de mere natural. După omologarea în România şi găsirea unui ambalaj potrivit pentru produs sub forma unor recipienţi „bag&box”,  mica fabrică a produs în 2005 cinci tone de suc, pentru ca în 2009 producţia să atingă 60 de tone.

„Am adus afacerea la un punct la care a devenit necesară o investiţie. A fost momentul când m-am gândit să apelez la fondurile europene”, spune omul de afaceri.

Finanţare de jumătate de milion de euro

Criza economică nu l-a oprit pe Daniel Barbu din planul său investiţional. Întreprinzătorul a primit în acest an o finanţare europeană de circa 250.000 de euro, pe un proiect  de modernizare a fabricii de suc de mere în valoare totală de aproape jumătate de milion de euro. Prin investiţiile avute în vedere, activitatea producerii sucului de mere va primi un caracter permanent.

„Prin proiectul aprobat voi achiziţiona o presă modernă de stors fructe şi legume cu care voi atinge o capacitate de productie de 5 tone de suc pe zi. Totodată, vom extinde cu 280 de metri pătraţi hala actuală pentru două noi depozite: un spaţiu frigorific pentru mere şi un depozit pentru produsele finite”, spune Daniel Barbu. Întreprinzătorul a reuşit să obţină cofinanţarea printr-un credit cu dobânda subvenţionată.

Mai mult, mai diversificat

În septembrie 2010, investiţia de modernizare a fabricii de suc de m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 51 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 39 minute
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 42 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum o ora
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum o ora
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Rafila, despre cazul tinerei salvate din „azilul groazei” de la Mureş: Facem o reţea de centre

Mediafax acum o ora
„Este vorba despre un caz care a fost într-o unitate de tip rezidenţial. Cu Ministerul Muncii căutam o cale, pentru că e nevoie de centre specializate socio-medicale, nu doar sociale. Adică un copil care are o astfel de problemă nu poate sta numai î

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

Premierul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, afirmă preşedintele Argentinei

G4Media acum 2 ore
Preşedintele argentinian Javier Milei a afirmat joi că prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, la patru zile după ce a declanşat o criză diplomatică fără precedent între cele două ţări, calificând-o, fă

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°