Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asesoft ameninţă cu retragerea

Publicat in Adevarul, luni 16 noiembrie 2009 ·

După înfrângerea de vineri seară, pe teren propriu, în faţa celor de la „U” Mobitelco Cluj, scor 74-79, conducerea clubului Asesoft Ploieşti a publicat un comunicat pe site-ul oficial prin care ameninţă părăsirea Campionatului Naţional, Divizia A. Acuzând mafia din arbitrajul românesc, patronul ploieştenilor, Sebastian Ghiţă, a declarat că îşi va retrage echipa din campionat. „Eu le voi cere conducătorilor de club să renunţăm la a fi dirijaţi de această mafie a arbitrilor. Să-ţi vinzi sufletul diavolului este doar calea spre dezastru”, a declarat Ghiţă.

Acesta l-a acuzat pe fostul arbitru Ion Olaru, actualmente comisar al FR Baschet, de crearea unei mafii a arbitrilor care pune presiune asupra cluburilor prin arbitraje ostile repetate, pentru a le forţa astfel mâna finanţatorilor să scoată bani din buzunar pentru a avea arbitraje corecte.

„Nu înţeleg strategia Clujului şi nu pricep ce au de câştigat făcându-se iar frate cu dracul”, i-a acuzat finaţatorul prahovenilor pe adversarii echipei sale de vineri. Acesta a anunţat că va trimite o cerere la FIBA pentru a putea evolua doar în competiţiile europene. „Nu mă interesează trofeele mafiei” a spus patronul echipei care a câştigat titlul în ultimele şase sezoane.

Mircea Cristescu: „Ghiţă nu ştie să piardă“

Mircea Cristescu, managerul general al echipei „U” Mobitelco Cluj, i-a acuzat pe ploieşteni că nu ştiu să piardă, după declaraţiile lansate de către patronul celor de la Asesoft.

„Îmi pare rău că Sebastian Ghiţă nu ştie să piardă. Clujul de care spune că a făcut atâtea şi îl acuză tot timpul, de câte ori a pierdut, a felicitat şi a întins mâna adversarilor, nu cum au făcut ei aseară. Sebastian Ghiţă face nişte afirmaţii foarte grave, dar pot să îi spun că noi nu am făcut parte din nicio mafie. Am învăţat baschetul pe teren şi l-am jucat pe teren.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 7 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 8 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Informări publice - 24 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Conform Legii 50/1991, art. 7, al. 23^3, se anunţă public Autorizaţia de Construire nr. 444 din 30.10.2023 pentru Proiectul „Construire magazin de mobile cu spaţii de depozitare, platforme betonate şi parcaje, amplasare totem şi steaguri, amenajare

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 12 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 11 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 11 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 8 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

mar.

9°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°