Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Peste 20.000 de ieşeni au actele expirate

Publicat in Adevarul, luni 16 noiembrie 2009 ·

Persoanele care nu au documente valabile riscă amenzi de până la 80 de lei

La Direcţia Judeţeană de Evidenţa a Persoanelor s-au eliberat săptămâna trecută peste 2.000 de acte de identitate, mai mult de jumătate fiind semnate la nivelul municipiului. „Dintre cele 2092 de acte de identitate eliberate, 926 au fost pentru persoanele cu acte de identitate expirate astfel încât numărul acestor persoane a scăzut de la 22.591 la 21.665”, a precizat Renata Marin, şefa Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Iaşi.

Ieşenii pot solicita eliberarea sau schimbarea documentelor la sediile din Iaşi, Paşcani, Târgu Frumos, Hârlău, Răducăneni, Scânteia şi Ţibăneşti. Programul de lucru în perioada 16- 22 noiembrie este de luni până vineri între orele 8.00- 20.00, sâmbătă, 21 noiembrie, funcţionarii vor fi la sediile direcţiei între 8.00 -20.00, iar duminică de la 7.00 -21.00. „Cetăţenii care deţin acte de identitate expirate au obligaţia de a solicita eliberarea altuia nou. Nesolicitarea noului document constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 40 la 80 de lei”, au anunţat reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Iaşi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un deputat ucrainean acuzat de corupţie a fugit în România și a cerut azil. Ce șanse are să fie extrădat

Ziare.com acum 2 ore
Deputatul ucrainean, Andrei Odarcenko, din partidul preşedintelui Volodimir Zelenski, a fugit în România. Acuzat de corupţie la Kiev, el a cerut azil la Bucureşti. Andrei Odarchenko, în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat în noiembrie 2023 de Biroul

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 4 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 28 minute
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 5 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°