Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SNLO va încheia anul cu pierderi

Publicat in GAZETA de SUD, luni 16 noiembrie 2009 ·

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) va încheia anul cu pierderi, însă salariaţii vor beneficia de tichete-cadou în valoare de 500 de lei fiecare. Potrivit directorului Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, Daniel Burlan, pierderile sunt generate de cererea redusă de lignit din prima parte a anului. Conform aceleiaşi surse, numai pe primele şapte luni din 2009, Societatea Lignitului a înregistrat pierderi de 44 de milioane de lei, în condiţiile în care cererea de cărbune a scăzut la 15 milioane de tone de cărbune, faţă de 18 milioane de tone, reprezentând media anuală a producţiei din anii anteriori. Altă cauză a pierderilor pe care cel mai mare producător de cărbune din România le înregistrează este legată, în opinia directorului Daniel Burlan, de lipsa încasărilor de la unităţile de stat beneficiare ale lignitului produs la exploatările din Oltenia, respectiv Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu Severin şi mai multe regii de termoficare din ţară.

Disponibilizări şi în 2010

Daniel Burlan a declarat că Societatea Lignitului le va acorda totuşi celor 8.300 de angajaţi tichete-cadou, întrucât acest lucru este prevăzut în contractul colectiv de muncă. De menţionat că la nivelul SNLO salariul mediu net este de 2.900 de lei, creşterea salarială obţinută de sindicate în 2009 faţă de 2008 fiind de 30%, după cum a menţionat directorul SNLO: „Din păcate, nu vom putea evita pierderile, pentru că numai pe primele şapte luni ale acestui an am avut pierderi foarte mari, de 44 de milioane de lei. Încercăm acum să mai reducem din ele, din cererea relativ ridicată de lignit din octombrie, noiembrie şi decembrie. Oricum, sunt mai multe cauze care trebuie luate în calcul. Se mai adaugă şi disponibilizarea celor 600 de mineri care trebuia făcută din mai, dar, în lipsa cadrului legislativ, i-am concediat abia în octombrie. Este

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în miez de noapte la granița României cu Ucraina după un nou atac al Rusiei! Anunțul MApN

Ziua Constanta acum 2 ore
Forțele Federației Ruse au executat vineri, 30 mai, o nouă serie de atacuri cu drone asupra infrastructurii portuare civile a Ucrainei de la Dunăre, în apropierea frontierelor țării noastre. Potrivit MAPN, sistemul de supraveghere radar al Armatei R

Ilie Bolojan, după decizia CCR privind declarațiile de avere: Transparența declarației acționează ca un fel de frână pentru a nu se sări calul

HotNews acum 38 minute
Președintele Senatului Ilie Bolojan a reacționat vineri după decizia CCR prin care sunt secretizate declarațiile de avere ale funcționarilor publici și ale demnitarilor. Ilie Bolojan scrie astăzi, 30 mai, pe Facebook, că deși nu a comentat, în gener

Misiune de salvare în Dâmbovița. Trei persoane au fost scoase inconștiente dintr-un bazin cu apă

Gandul acum 2 ore
Incident grav în această dimineață, în incinta unui operator economic din domeniul procesării legumelor din Dâmbovița. Trei persoane au fost scoase inconștiente de pompieri din bazin, într-o operațiune contracronometru. Se pare că în momentul produc

Președintele Nicușor Dan - „Vineri este o primă întâlnire pentru formarea Guvernului“

Ziua Constanta acum 51 minute
O primă discuție cu liderii partidelor pro-europene pentru formarea Guvernului va avea loc vineri, a anunțat președintele Nicușor Dan. 'Am avut alaltăieri discuții partid cu partid care au decurs foarte bine și ieri a fost o comisie, un grup de lucr

Nicușor Dan spune că l-a invitat pe Trump în România: „Bineînţeles că programul său este extrem de încărcat”

HotNews acum 38 minute
Preşedintele României spune că în discuția telefonică avută cu președintele american, în această săptămână, l-a invitat pe acesta în țara noastră. Întrebat de jurnaliști, vineri, dacă l-a invitat pe Donald Trump în România, el a răspuns afirmativ: „

Vremea se va încălzi puternic în vestul țării. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Vremea se încălzește, iar ploile se opresc, se arată în prognoza pentru luna iunie, publicată vineri de Administrația Națională de Meteorologie. Săptămâna 02.06.2025 – 09.06.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru aceas

Ministrul Energiei - „ O nouă victorie în instanță pentru Neptun Deep și independența energetică a României“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul energiei, Sebastian Burduja anunță o nouă victorie în instanță pentru Neptun Deep și independența energetică a României. Mai exact, Curtea de Apel Cluj a respins pe fond acțiunea introdusă de Asociația Bankwatch România împotriva Ministeru

Nicușor Dan: Nu trebuie să crească impozitarea pe muncă. Eu în continuare cred că nu e bine să creştem taxe.

Mediafax acum o ora
Nicușor Dan a spus vineri că nu susține creșterea TVA și că ideea de la care pornește este menținerea actualei cote. El a declarat că orice decizie va fi luată în urma negocierilor. „Absolut toată lumea e de acord că nu trebuie să crească impozitare

Adolescenții raportează o scădere a satisfacției față de viață și o deteriorare a sănătății mintale

Mediafax acum 7 minute
Copiii reuniți la cea de-a 25-a ediție a Forumului Național al Copiilor au dezbătut cu prioritate aspecte care afectează sănătatea lor fizică și mintală, cu consecințe asupra dezvoltării emoționale și sociale, transmite Organizația Salvați Copiii Ro

Scrisoarea cutremurătoare a unui miner din Praid, publicată înaintea dezastrului: „Îmi trec prin minte gânduri sumbre, mi-e teamă că vor deveni realitate”

Adevarul acum o ora
O scrisoare anonimă, scrisă de un miner din Praid, a fost făcută publică de un portal maghiar. Textul aduce în prim-plan drama tăcută a celor care lucrau în adâncurile salinei. Mesajul a fost transmis pe 21 mai, cu doar câteva zile înainte ca inunda

Vremea

București
acum

18°
vin.

14°/18°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
lun.

18°/27°
Iasi
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/25°
lun.

16°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/20°
dum.

15°/20°
lun.

16°/22°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/20°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/28°