Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: EXCLUSIV Crima satanistă din Rovine - Primele declaraţii ale ucigaşului

Publicat in Adevarul, luni 16 noiembrie 2009 ·

Bărbatul care a şocat Oltenia aseară, prin crima săvârşită la Craiova, se află în acest moment la noi audieri. El şochează în continuare vorbindu-le anchetatorilor doar despre Apocalipsă.

Potrivit anchetatorilor, tânărul este incoerent şi vorbeşte doar despre Apocalipsă. El le-spus procurorilor că a fost nevoit să o sugrume pe iubita sa, pentru că intraseră demonii în ea. "Inculpatul este incoerent, iar în declaraţia dată vorbeşte despre Apocalipsă, demoni, Rai şi Iad. El va fi supus unei expertize psihiatrice", au declarat anchetatorii.

Citeşte şi: Craiova: (UPDATE)Crima satanistă din Rovine - Cinci ani de iubire terminaţi în sânge

Nicuşor Palici, de 37 de ani, din Craiova, patronul unui local, şi-a ucis ieri logodnica, Florina Mihai, de 35 de ani, prin ştrangulare. El i-a aplicat apoi mai multe lovituri cu o foarfecă în inimă după care, a pus-o într-un sicriu şi a dus-o în barul pe care îl administrau împreună.

Anchetatorii au stabilit că tânărul a fost ajutat de doi prieteni să transporte trupul neînsufleţit la bar cu o dubiţă. Cu sicriul logodnicei pe masă tânărul a dat de băut celor din local şi apoi le-a spus că vrea să fie omorât. Cei doi locuiau într-un apartament din centrul Craiovei, de aproape şase ani. Apropiaţii spun că tânărul era marcat de faptul că, în urmă cu puţin timp aflase, că suferă de cancer.

Rămâi pe craiova.adevarul.ro pentru a afla detalii terifiante despre crima satanistă

Ţi-ai dori să îţi petreci concediul în Caraibe, cu 3.000 de euro în buzunar? Visul tău poate deveni acum realitate. Participă la concursul Miss Click 2009 şi ai şansa de a te distra pe cinste, alături de un prieten! Scrie un e-mail la adresa casting.oltenia@click.ro, spune-ne cum te cheamă şi lasă-ne un număr de telefon, iar fotografii noştri te vor contacta în cel mai scurt timp posibil.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 28 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat la Constanța

Ziua Constanta acum 13 minute
Începând de mâine, 22 iulie, ora 10:00, până miercuri, 23 iulie, ora 10:00, Constanța se află sub cod galben de caniculă. Conform atenționării meteorologice emise de A.N.M., în Dobrogea, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temp

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°