Obligativitatea certificatului energetic, de la 1 ianuarie, va influenţa preţul locuinţelor vechi. Tot mai mulţi români ţin cont de caracteristicile energetice ale caselor. De la anul, aceştia vor avea şi un act pe baza căruia să ceară de la proprietar reducerea preţului. Preţul locuinţelor noi nu va fi afectat de introducerea certificatului energetic. Şi asta pentru că firmele constructoare au obligativitatea să prezinte, la solicitarea autorizaţiei de construcţie, calculul termic al clădirii ce urmează a fi ridicate. Acesta trebuie să se încadreze în clasele energetice superioare de la bun început.
„Noi plătim auditorul energetic încă de la primele faze ale proiectării. Astfel, costurile cu aceste operaţiuni sunt incluse în preţul final“, spune Theodor P., proprietarul unei companii de construcţii cu şantiere în zona Capitalei.
Acest lucru nu este valabil şi în cazul apartamentelor vechi, deja construite şi în covârşitoarea lor majoritate încadrate în clase inferioare din punct de vedere energetic.
„Această lege îi va determina pe potenţialii cumpărători să analizeze mai atent un imobil şi să negocieze mai mult preţul pentru achiziţionarea apartamentelor cu indice termic scăzut. În acest fel, legea va încuraja scăderea preţurilor pentru acest segment. Avantajul va fi de partea celor care vând apartamente noi sau vechi, dar reabilitate termic“, este de părere Răzvan Muntean, manager general al portalului imobiliar Imopedia.ro.
Un nou criteriu de comparaţie
O analiză recentă realizată de portalul menţionat evidenţiază menţinerea amplasamentului imobilului ca prim criteriu de apreciere. Alte aspecte importante pentru cumpărători sunt orientarea faţă de punctele cardinale, precum şi etajul apartamentului. În perspectiva apropiată, la aceste criterii se va adăuga şi aprecierea asupra indicelui de co