Secretul succesului dezbaterii din Cluj, Crin-Traian, a avut următoarele ingrediente: a fost făcut pe colţul mesei, într-un loc nepotrivit, cu un moderator fără “ştiinţa” televiziunii (numai cu bun simţ la el şi smerenie de cetăţean întreg la cap), s-a stabilit de azi pe mîine, s-au certat ăia în culise pînă s-au anihilat unii pe alţii. A avut succes şi pentru că a fost o dezbatere nedreaptă şi l-a ţinut pe Remus Cernea la uşă (cinic, dar adevărat). Au succes lucrurile care sînt făcute natural, uneori crud de natural. Asta e (se)lecţia!
Tot aud acum filozofii complicate despre televiziune, show, cum trebuia organizat etc. Şi nici nu avem dezbateri adevărate, pe probleme reale, se mai plîng alţii. Le spun eu o noutate: nici n-o să avem dezbateri serioase prea curînd! pentru că ăştia sînt ei. Iar dacă ei ar fi altfel şi ar discuta extraserios la televizor, noi nu ne-am uita la ei deloc. Pentru că ăştia sîntem noi. Semănăm foarte mult. Dintr-un candidat trebuie să smulgi scheme vagi de filozofie politică personală şi de grup – după ele votezi (şi alţi indici ideologi dacă mai găseşti). Dar cam atît!
Televiziunile au evoluat atît de mult încît au uitat să fie naturale. Sassu tocmai spune la Realitatea TV că nu li s-a dat nici un semn de la candidaţi că ar vrea dezbatere. Păi trebuie să vrea ei? Îi somezi cu TVR-ul pînă vin! De cînd e moda asta cu atîta negociere între echipele de campanie, televiziuni etc.? Îi pui pe primii trei-patru să vorbească o oră şi pe restul încă o oră. Şi gata, asta e negocierea. De ce atîtea calcule, ce tot atîta amuşinare?
S-a stabilit ceva între TVR, Realitatea şi Antena. Antenele n-au fost de acord cu formatul. Şi tot aşa. Păi în felul ăsta nu se mai face nimic niciodată – cînd veţi lua o decizie pentru ţara multiubită o să faceţi la fel? Acum Geoană încearcă ceva cu ASE-ul şi discută ăia de 10 ore condiţiile. Ştiinţa tel