La un an după Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism, noul volum „ego-grafic“ coordonat de ieşenii Dan Lungu şi Lucian Dan Teodorovici vede lumina tiparului înaintea aniversării a două decenii de la ceea ce unii numesc revoluţia, iar alţii - evenimentele din decembrie 1989. Sub aspect documentar, microistoriile din Strada Revoluţiei... aduc puţine date semnificative. Altminteri, toate elementele cunoscute sunt aici: eliberare, tragism, iluzii, dezinformare, entuziasm subit al mediilor occidentale rapid spulberat de revelaţia loviturii de stat, de reîncărcarea fesenistă a aparatului comunist şi de şocul mineriadelor.

Din păcate, distanţa faţă de „evenimente“ se traduce adesea prin badinaj literaturizant, convenţionalism al evocării sau discursuri retrospective prodomo. Ca şi în precedenta culegere, selecţia are o relevanţă aproximativă: cei 20 de participanţi sunt scriitori, artişti, traducători, coregrafi, oameni de televiziune din cercul de cunoscuţi ai coordonatorilor. Unii fie nu prea au ce povesti despre revoluţie, mulţumindu-se să evoce, patetic, ce au simţit „înainte“ şi „dup㓠(Cristina Ţopescu), fie preferă s㠄eseizeze“ despre chestiuni colaterale, cum ar fi deziluziile politice postcomuniste (v. Liviu Antonesei, Aceşti idioţi care ne guvernează. Twenty Years After). Alţii (George Aescht, Norman Manea, Andrei Şerban, Matei Vişniec şi Gigi Căciuleanu) erau deja, la acea dată, expatriaţi în Occident. Doar doi dintre ei (Vişniec şi Căciuleanu) au realmente ce relata, aflaţi în miezul evenimentelor (ca şi traducătorul Jan Wilem Bos, fost lector de neerlandeză la Bucureşti şi participant direct la acţiunile anticeauşiste ale emigraţiei române din Olanda, v. Revoluţia la 2.000 de kilometri distanţă).

În schimb, vagile amintiri „la tem㓠ale celorlalţi se întind pe maximum o pagină, prinse între digresiuni biografice, speculative sau anali