Pe lângă circul electoral şi marea zi a turului întâi al alegerilor, braşovenii vor putea să participe în acest weekend şi la un eveniment cultural devenit deja emblematic pentru oraş: cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Etnovember. Sursa: Andrei Paul „Etnovember nu este un festival de masă, ci o acţiune culturală destinată celor care vor să se simtă bine. E un mic festival de factură europeană, aşa cum l-am văzut noi în locurile din care l-am inspirat, şi care şi-a câştigat de-a lungul timpului un număr oarecum constant de vizitatori“, a declarat Marina Cionca, unul dintre coordonatorii festivalului.
Expoziţie de arhitectură
Unul dintre cele mai importante evenimente din festival va fi expoziţia arhitectului finlandez Sami Rintala, care va fi vernisată sâmbătă, de la ora 18.00, la Poarta Ecaterinei.
„Este un eveniment uriaş pentru Braşov, în condiţiile în care până acum, expoziţiile de arhitectură au fost în număr foarte mic ori deloc. Arhitectul Sami Rintala face parte din noua generaţie, este adeptul conceptului eco-minimalist şi va fi o adevărată experienţă pentru vizitatorii expoziţiei“, spune Marina Cionca.
Tot la capitolul „evenimente deosebite“ se înscrie şi concertul Ansamblului de Percuţie „Game“, condus de profesorul Alexandru Matei, de la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, concert programat tot sâmbătă, de la ora 20.30, în Aula Magna a Universităţii Transilvania din Braşov.
Un proiect la fel de interesant pentru public va fi şi expoziţia de fotografie a artistului Laurent Jouault, din Aula Universităţii. Duminica medievală Duminică, capul de afiş al programului va fi Târgului Meşteşugarilor, organizat în Bastionul Ţesătorilor. Intrarea va costa tot un leu, ca şi la ultimele două ediţii, iar în loc de bilet, participanţii vor primi fie un medalion din lemn sau lut, fie un